De aproape o saptamana sunt mitinguri in marile orase, ba mai multi oameni, ba mai putini, cu violente, fara, cu injurii, fara, etc. Toate arata nemultumirea oamenilor fata de ce se intampla in tara, de clasa politica si de modul in care suntem condusi.

Mie imi pare ca asta s-a intamplat: multi din cei ce au avut functii in vechiul regim au stiut cum sa iasa curati si sa isi construiasca mici imperii pentru ei si pentru copii lor. Sunt unii care au intrat in politica acum 10-15 ani si au inceput sa acumuleze si ei experienta in ceea ce insemana jocurile politice si de culise, astfel incat au ajuns sa treaca de la un partid la altul in functie de oportunitati si de pozitia in care se afla partidul.

Sunt foarte putini cei ce iau decizii corecte pentru tara, care nu se gandesc la contul lor bancar, care nu se gandesc la nepotisme, etc. Asadar, cu oameni putini noi incercam sa facem bine. Cu o mana de oameni pe strada incercam sa facem lucrurile sa mearga, cu o mana si mai mica de oameni curati si dornici incercam sa facem ordine in parlament, parlament care este plin de chiulangii, batrani fara de perspective asupra viitorului si politicieni oportunisti.

Imi pare rau ca nu avem o generatie care sa vrea sa faca ceva strict pentru populatia romana, pentru tara, pentru viitor si nu pentru prezent.

De mult timp m-am tot gandit sa incerc sa fiu eu cel ce ar face astfel de lucruri, dar din pacate de foarte multe ori am fost oprit de oameni care aveau alte interese si de cate ori am dorit sa fiu activ, sa fac ceva, am fost tras in jos sau mi-au fost puse piedici. Din pacate asta este ce vad, asta este ce se intampla acum si se va mai intampla pana cand nu ajungem sa ne trezim si sa facem schimbari majore de atitudine, ideologii si fapte, fapte caci vorbele sunt degeaba de multe ori. Tocmai de aceea de multe ori prefer sa tac, sa fac ceva si ulterior sa spun.

Haideti sa punem umarul si sa facem ceva, sa schimbam tara in care locuim, sa schimbam atitudinea oamenilor si chiar sa pornim o schimbare in bine a tot ceea ce tine de Arad, Romania, locurile pe care le iubim.

Ieri am luat parte la Sedinta de Consiliu Local a Municipiului Arad. Ce am vazut, ce am auzit si cu ce am ramas … well … hai sa va spun.

In primul rand motivul vizitei mele a fost Punctul 3 de pe ordinea de zi: Proiect de Hotarare Locala pentru aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investitie: “Amenajare Parcare Subterana – P-ta Avram Iancu din Municipiul Arad” – initiativa primarului. La acest proiect in reprezentarile 3D si in plansele prezentare, in schite si planuri apare o piramida de sticla si metal (ca si cea din Paris de la Luvre). Pe mine m-a surprins si oripilat totodata o asemenea aparitie intr-o zona in care clar, cladirile vechi sunt inca bine repreznentate, inca relativ bine intretinute si unde avem o statuie cu o semnificatie (Eroul Necunoscut).

Piata Avram Iancu este un ansamblu arhitectural unitar, din cate stiu Ministerul Culturii trebuie sa aprobe modificarile aduse pietei pentru a nu dauna acestui ansamblu arhitectural unic in tara. Cladirile din p-ta Av. Iancu sunt toate exemple foarte bune a modului in care arhitectura din Viena si Budapesta a influentat arhitectura din Arad. De aceea am spus ca ar fi bine sa merg la sedinta de CLM pentru a-mi exprima ingrijorarea fata de amplasarea iresponsabila a unei piramide de sticla intr-o piata cu valoare arhitecturala de exceptie.

Pentru cei ce doresc sa participe la astfel de sedinte cateva sfaturi: ajungeti cu 10 minute mai repede decat ora oficiala, inscrieti-va la secretarele prezente, precizand punctul la care vreti sa luati cuvantul, in momentul in care acel punct este in discutie ridicati mana pentru a va vedea presedintele de sedinta si sa va recunoasca dreptul de a vorbi, fiti aproape de un microfon (sedintele se inregistreaza sau ceva).

Adevarul este urmatorul fata de piramida ce m-a oripilat: momentan proiectul a trecut cu 16 voturi pentru 1 abtinere si 3 voturi impotriva. Este doar studiul de fezabilitate (adica merita sa facem, cat costa si ce avantaje/dezavantaje aduce proiectul), pasul urmator fiind o reevaluare, obtinere de PUZ si abia la PUZ daca ramane piramida va trebui sa luam atitudine serioasa. Eu am luat atitudine preventiv, in momentul in care inca se mai poate face ceva

In cadrul prezentarii proiectului d-na inginer arhitect din partea firmei care a pregatit planul a incercat sa explice ca asta a primit in tema de lucru (adica piramida a fost solicitata), o inteleg si atunci ajung la concluzia ca aceasta piramida a fost ceruta de cineva care a gandit si pregatit ideea, cineva care nu s-a gandit la ansamblul arhitectural din p-ta Av. Iancu, asa cum s-a intamplat cu Strada Metianu, unde mobilierul stradal modernist nu se potriveste, alaturi de pavajul si bilele pentru obstructionarea auto, cu ce inseamna arhitectura strazii. Toata stima pentru renovare (merita ca Metianu sa devina strada PUR pietonala), dar nu cred ca s-a facut chiar cum trebuie, deviez da’ nah, intelegeti.

Sunt poate mai conservator de felul meu, dar sunt de parerea ca istoria, arhitectura si ce exista deja merita sa fie pastrat intact, mentinut, intretinut si subliniat, scos in evidenta, nu eclipsat de ceva ce nu-si are de loc rostul, locul si nu se potrivese unui ansamblu bine inchegat.

Un lucru bun: se doreste creerea unei zone/axe centrale cu pietonal de la Turnul de Apa, prin p-ta Reconcilierii, p-ta Mare (catedralei ortodoxe), Metianu, p-ta Av. Iancu, str. N. Balcescu, cladirea liceului Moise Nicoara, malul Muresului, o zona care sa fie toata renovata si sa poata deveni un punct de atractie al Aradului. Idee buna daca se va include in ea si: Strandul (renovat si transformat in centru de recreere ca si cum a fost in urma cu 7-10 ani), Cetatea Aradului (redata circutului turistic, renovata dar fara sa devina bazar, centru comercial, etc. devenind un obiectiv turistic PRIMORDIAL pentru Arad).

Acum ajung la titlu, de ce politica nu ajuta, pentru ca am vazut cum s-au iscat discutii aprinse, contre elegante si mai putin elegante, impunsaturi directe, indirecte, sub centura, etc. intre politicieni. Am vazut si cum se voteaza: consilierii PDL (majoritari) ridica mana automat, nu intreaba, nu comenteaza, nu vin cu propuneri, nimic, fac cum li se dicteaza. Consilierii din opozitie incearca ceva, nu au cum sa schimbe voturile (sunt doar 3 care au votat contra), dar sunt si putin mai rai, ataca prima data, uneori iti dau impresia ca nu au citit tot ce aveau de citit (ca ulterior sa afli ca de fapt nu s-a trimis de la primarie). Pe scurt, un mic show, discutii aprinse, orgolii ce nu incap in sala mica in care eram prezenti, bataturi calcate de ambele tabere, etc. toate astea in dauna noastra ca si cetateni. De ce spun asta? Pentru ca in loc ca politicienii sa se certe, se poate colabora, se pot aduce imbunatatiri la orice proiect, se poate face un bine pentru oras si pentru noi, cetatenii care i-am votat (aia ce i-au votat, restu’ sa taca, daca nu au fost la vot nu au dreptul sa vorbeasca, ei nu s-au exprimat, asa ca sa suporte).

Un alt lucru care m-a mirat, nu se discuta aprins cand vine vorba de spitale, cultura, etc. banii care s-au dat au fost dati dupa anumite criterii pe care nu le inteleg, nu le vad ca fiind bune (mai mereu spitalele raman fara bani). Ce e de facut si cu acestea?

Sunt efectiv consternat de modul in care politica, uneori, da cu stangul in dreptul si se poticneste, creaza probleme si strica din lucrurile bune si frumoase ale unui oras. Din pacate asta este politica, dar tot ce sper este ca pana la urma politicienii sa inteleaga ca ei trebuie TREBUIE sa faca tot ce le sta in putere pentru a pastra frumusetea orasului nostru si pentru a-l transforma in acel oras minunat pe care il vedem in fotografiile si vederile vechi.

Pentru cei ce vor sa vada mai multe fotografii de la sedinta CLM, aici le gasiti.

Inchei cu o fraza: I LOVE ARAD !!! Da, imi iubesc orasul si de aceea vreau sa devina mai frumos, bun si sa fie locuit de oameni care sa-l aprecieze.

Pornesc de la o afirmatie a unei persoane cunoscute de mine in urma cu 3 ani: Pentru X sarutul este mai intim decat sexul si de aceea nu se saruta daca face sex cu cineva cu cine e doar pentru o noapte.

Intrebarea mea e: pentru tine ce insemana intimitate? Care este gestul pe care tu il consideri atat de intim incat sa il faci cu o persoana fata de care ai semntimente, o persoana cu care iti doresti sa fi cat mai serios, care e gestul care transmite intimitate?

In ultima vreme vad ca tot ce insemana sex este extrem de promovat: de la reclame interzise de CNA, la reclame online ce nu pot fi controlate, la SPAM-ul care ne racaie pe retina ori de cate ori ne deschidem e-mail-ul, de la filme (indiferent daca sunt de dragoste, drama, SciFi, actiune, etc.), la seriale, de la carti, la ziare, etc. Suntem inconjurati de o reducere a sex-ului la nivel de nevoie aproape similara cu cea a unei mese zilnice sau a unei nevoi zilnice.

Dar totusi, a fi intim cu cineva presupune si o parte sentimentala, presupune ca sa te daruiesti acelei persoane, nu doar fizic, ci si sentimental. Cand saruti, transmiti dorinta de a deveni intim cu cineva si faptul ca iti place acea persoana cu care te saruti, ca iti doresti mai mult si ca intimintatea sarutului, sentimentul, senzatia ce te cuprinde atunci cand prima data buzele tale intalnesc buzele celeilate persoane, acel frison ce iti aluneca pe sira spinarii, acea senzatie unica a unui sarut deosebit. Cand esti prima data cu cineva in intimitatea unei camere, sub asternuturi, cand corpurile se incolacesc in dansul antemergator actului sexual, cand totul vibreaza si simti cum cel de langa tine tremura de dorinta, cand simti si tu ca ai vrea sa prelungesti momentul la nesfarsit, cand realizezi ca iti doresti sa te lasi prada sentimentului de beatitudine care te cuprinde atunci cand pentru prima data ai contact cu acea persoana, cand intradevar alegi sa intretii un act sexual, ba chiar sa faci dragoste (eu consider ca fac dragoste cu cineva si nu sex, da, stiu, is old school, depasit, etc.).

Eu sunt de parerea ca nu oricine merita sa ajunga sa simta alaturi de mine aceste lucruri, nu pot concepe sa ma iau intr-un club si sa incep sa ma sarut, sa mangai si sa ne frecam unul de altul cu o persoana pe care am cunoscut-o de 10-30 minute sau mai putin. Astfel un sarut isi pierde din farmec atunci cand “te lingi” cu careva in club, la o petrecere si esti/e baut/a, cand esti partial ametit de aburii alcoolului, cand hormonii urla si tu cedezi. Astfel un sarut nu mai are semnificatie, nu mai e un act intim intre doi indragostiti, devine ceva normal, usor de impartit cu oricine, vulgar, ceva ce nu mai are semnificatia initiala: te plac, simt ca ma placi, mi-ar place sa ne cunoastem mai bine (chiar daca asta inseamna si cel din club, e la party, etc.). Un sarut trebuie sa transmita un sentiment, o traire, o pasiune pe care o descoperi in acea persoana cu care decizi sa imparti un sarut.

Nu oricine merita sa ajunga in acelasi pat cu tine, nu oricine merita sa obtina de la tine pasiunea ce sta ascunsa in sufletul tau, acea pasiune care te face sa te simti excelent atunci cand persoana pe care o placi, fata de care ai dezvoltat sentimente iti este alaturi intre asternuturi, pasiunea care o descoperi atunci cand trupul tau este strans lipit de trupul celuilat si simti cum tremurul tau devine tremului sau, cum amandoi tremurati la unison si aparea acea dorinta puternica de a fi impreuna tot timpul, acea pasiune care te face sa iti doresti ca unele secunde sa nu se mai termine, ca minutele sa nu mai avanseze, ca orele sa nu mai se schimbe si ca timpul sa incremeneasca oferindu-ti acele momente unice.

Chiar nu mai exista aceasta intimintate? Chiar e redusa pasiunea, dorinta si sentimentul la reactii fizice? Chiar totul se reduce la a anula efectul hormonilor, chiar atat de lipsiti de pasiune ajungem?

Refuz sa cred ca in acest moment oamenii considera ca un sarut este mai intim decat o noapte de dragoste, ca sexul este mai putin intimi decat un sarut, ca de fapt ambele isi pierd valoarea reala, mesajul real, cel de pasiune, iubire si intimitate care in mod normal ar trebui sa fie ceva intens, nu ceva vulgar, ceva pasional si nu hormonal, ceva incantator si nu “zabalos” cum suna expresia “s-or lins”, expresie ce acum este extrem de des folosita in a exprima sarutul.

Regret faptul ca multi au pierdut valoarea unui sarut inocent, a unei nopti de dragoste, a pasiunii ce o ai pentru o persoana si toate acestea par a fi pierdute, par a fi lasate sa dispara, totul fiind inlocuit de o casualitate (obisnuita oare?) care transforma un gest intim, plin de semnificatie intr-un gest vulgar. Regret faptul ca sex-ul, a face dragoste este considerat mai putin intim ca un sarut.

Chiar nu vreau sa par un romantic suparat, nu vreau sa jugnesc, dar imi pare ca, din pacate, tot mai multi tineri uita ce semnificatie are fiecare act ce imiplica si sentimente si nu doar hormoni si dorinte fizice.

Pana la urma: Care este intimitatea ta? E sarutul un gest mai intim decat sex-ul/dragostea? Eu unul inca nu pot intelege cum pot unii oameni afirma asa ceva.

M-a traznit acum un gand, daca sunt impacat cu mine insumi … si asa am inceput sa ma gandesc, sa analizez viata mea, rezultatele mele, unde sunt acum, ce am in plan, incotro ma indrept … iar pe final mi-am dat seama ca trebuie sa traiesc … asa cum vreau eu.

Dar de multe ori se intampla sa nu facem lucrurile cum trebuie, uneori nu gandim si luam decizii pe moment, impulsive, fara sa analizam, fara sa ne gandim la consecinte, fara sa ne intrebam si fara sa presupunem care este impactul deciziilor noastre. De multe ori in viata mea am fost pus in fata unor decizii, de multe ori am ratat decizia corecta, de multe ori am luat decizia corecta, am invatat din fiecare decizie, am trecut mai departe si am analizat, am vazut ce am gresit, unde am gresit, am realizat, dupa analiza, ce minusuri am, ce puncte forte am … si am decis sa traiesc asa cum imi doresc.

De cate ori ai stat si te-ai gandit daca poti sa fi impacat cu tot ce ai facut? Daca nu lasi lucruri neinchise, daca nu lasi in urma ta regrete, pareri de rau, daca nu lasi in urma ta rani, cicatrici ce nu se vor vindeca niciodata, daca nu cumva lasi in urma ta mai mult rau decat bine … Ai stat sa te analizezi, sa iti iei viata si sa o pui sub o lupa personala, fara sa intrebi pe cineva. Ai stat sa iei la puricat deciziile care te-au adus acolo unde esti acum? Ai stat sa vezi daca directia vietii tale este cea pe care o doresti, daca chiar poti spune ca faci ce iti doresti, ca esti multumit/a, fericit/a, implinit/a in ceea ce se vrea a fi viata ta?

Uneori poti avea impresia ca viata este necinstita si ca ofera unora totul iar tie nimic, ca altii au mai multe si tu nu ai atatea. Vezi pe cate unul/una cum se distreaza, cum nu are griji, cum mereu zambeste, dar ai stat sa te gandesti daca acel om chiar este fericit, daca chiar este implinit si daca este impacat cu el insusi?

Ce insemna sa fi implinit? Care e senzatia pe care o ai cand esti implinit? E o senzatie fizica? E o senzatie sufleteasca?

Sincer eu ma simt implinit, nu am regrete legate de deciziile mele, am regrete legate de impulsurile mele, de faptul ca nu am stiut sa am rabdare si ca nu am stiut sa-mi infranez unele dorinte, am regrete fata de unele lucruri pe care inca vreau sa le fac dar care par foarte indepartate. Dar totusi … ma simt implinit, de ce? Pentru ca in jurul meu sunt oameni la care tin, pentru ca vad in jurul meu oameni care ma apreciaza asa cum sunt, care atunci cand vorbesc cu ei ma asculta (desi de multe ori vad ca nu mai au rabdare la debitul meu verbal ), am in jurul meu oamei care ma inteleg, care atunci cand am nevoie de un sfat sunt acolo sa-l dea si care daca simt nevoia sa impart un sentiment, o dorinta, un vis stau si ma asculta.

Ma simt implinit si pentru ca vad cum viata mea este una asa cum imi doresc. Spuneam ca se indreapta viata mea spre ce imi doresc, mai e cale lunga pana acolo, multe hopuri si multe obstacole, mult de muncit si mult de asteptat, dar asta nu inseamna ca nu pot sa fac pasi pe drumul ce l-am ales si ca traiesc asa cum imi doresc, ca traiesc viata ce mi-o doresc, chiar daca nu este exact cum mi-am imaginat si chiar daca uneori disper si cred ca nu e bine, atunci stau, ma gandesc, analizez … si realizez ca traiesc … traiesc viata mea asa cum e ea …

Realizam azi ca nu mai pot sa ii inteleg pe tinerii din jurul meu, mai ales pe cei iresponsabili.

Ma uit si vad cum “Carpe Diem” face ravagii printre valorile cu care ar trebui sa fim crescuti, care ar trebui sa ne ghideze in viata … Realizez cu regret ca lumea ce ma inconjoara este departe de ce imi doresc, de ce imi imaginam si este extrem de departe de ce cred eu ca ar trebui sa fie. Realizez ca traiesc cu ganduri utopice, ca imi imaginez o societate utopica, ca de fapt exigentele mele personale sunt mult prea rigide sau prea departe de realitatea anului 2011, de fapt a cel putin 2-3 generatii (de la 18-25, de la 25-30 si de la 30-40 ani).

Sunt extrem de surprins de lipsa de responsabilitate si de multe ori si de lipsa de coloana vertebrala de care dau dovada multi din cei ce ma inconjoara (si din pacate nu intotdeuna poti alege cine e in preajma ta, de multe ori esti obligat sa ii ai in jurul tau, desi ai vrea sa-i schimbi) …

Cati oameni isi asuma greselile? Cati sunt cei ce recunosc ca, da, au gresit si ca trebuie sa suporte consecintele faptelor lor? De cele mai multe ori (daca nu mereu), majoritatea incearca sa se fofileze, sa iasa ei bine, ba chiar sa arunce vina pe altii doar pentru a iesi ei cu basmaua curata si astfel sa nu suporte consecintele faptelor proprii.

In relatii, de exemplu, acolo unde un cuplu ar trebui sa comunice, sa tolereze si sa inteleaga problemele partenerului/partenerei, dar de foarte multe ori apare o rigiditate ce nu-si are rostul. Adica un egoism si o egocentricitate (cred ca am inventat un cuvant ) care nu fac decat sa dauneze atat relatiei cat si fiecaruia ca si individ. Sunt unii oameni care gandesc asa: pot sa ma casatoresc, nu-i problema daca ulterior nu ne intelegem, divortez, asta in loc sa gandeasca: ma voi casatori cu cine consider ca as putea sa-mi petrec restul vietii, cu cine as putea sa-mi intemeiez un camin si cu cine as putea sa am copiii care sa-mi aduca fericire. In loc sa fie responsabili in decizia care va influenta atat viata lor cat si viata partenerului, iar ulterior si viata posibilor copii, aleg sa nu cantareasca suficient decizia si sa se trezeasca ulterior ca au dat-o in bara rau.

Din pacate astfel de comportamente fara de ataasamente, fara de legaturi emotionale, fara a fi intr-o relatie ii scutesc de eventualele certuri, greutati care apar intr-o relatie si la care multi nu fac fata, la care imediat ce apare o problema lucrurile o iau pe o panta descendenta si nu mai depun sau nu depun de loc efort in a ajunge inapoi la o relatie frumoasa. E mai simplu, e adevarat, sa-ti satisfaci nevoile sexuale fara a mai avea un bagaj emotional atasat, e mai simplu si fara de complicatii (aparent). Dar in timp oamenii care prefera astfel de relatii pasagere, care nu au relatii de durata, sau care schimba foarte multi partneri ajung sa devina imuni la ceea ce inseamna sentimente si la ceea ce inseamna o relatie, nu vor fi capabili sa intretina o relatie, sa faca acele sacrificii normale si asteptate intr-o relatie, vor renunta foarte usor la relatie si la partener, fix datorita faptului ca nu sunt in stare sa mentina ceva de durata deoarece mereu au renuntat si nu au incercat sa fie responsabili pentru problemele ce le-au generat si de multe ori nici nu vor sa recunoasca ca le-au generat.

Ascunzandu-se in spatele necunoasterii modului in care o relatie trebuie sa mearga pentru ca nu au avut una functionala, ajung intr-un cerc vicios: nu am relatie de durata caci nu am experienta si nu pot sa-mi fac experienta caci nu pot avea o relatie de durata, iar multora le convine aceasta situatie, pana cand, din disperare vor face greseala de a alege fara a se gandi ce fel de om aleg pentru restul vietii si ajung la divort rapid caci nu pot convietui.

Observ la multi tineri tendinta de a se lasa prada faimosului “Carpe Diem” si astfel sa se lase prada emotiilor de moment, hormonilor si pornirilor sexuale si sa-si faca de cap in excursii, prin baruri, prin discoteci, sa se angajeze in acele aventuri de o noapte, culmea, cu necunoscuti, persoane cunoscute intr-o excursie de 1-5 zile, sau mai rau, prin discoteci cu persone cunoscute de 1-5 ore, sa riste tot felul de boli, de sarcini neprevazute (care genereaza avorturi de multe ori, care doh … numai sanatoase nu sunt si care pot afecta organismul pe termen lung, iar cand vor dori copii se vor mira de ce nu pot avea), de reactii geloase din partea partenerilor, etc. Toate acestea din lipsa de responsabilitate.

Vad cum multi, tot mai multi, nu stiu sa aleaga, nu pot sau nu vreau, nu sunt in stare si nu realizeaza ca ceea ce isi doresc de la viata este posibil doar daca sunt responsabili, sinceri si doar daca intradevar se concentreaza pe cate un obstacol, pe cate o idee pe rand, le analizeaza si le pun in aplicare in mod coerent. Sunt o multime de oameni care in viata nu stiu ce sa aleaga, se incurca incercand sa faca fata la cate 2-3-4-7-9 probleme sau persoane deodata, sunt unii oameni care chiar nu fac diferenta intre a fi cu cineva si a-ti dori sa fi cu cineva. Nu poti sa iti doresti sa fi cu cineva si sa nu faci nimic in acest sens, sa stai si sa astepti, sa accepti infrangerea sau sa accepti nepasarea, sa nu incerci pana cand nu mai ai optiuni. Nu poti spune ca ai incercat si ca ai fost responsabil atat timp cat persoanele din jurul tau sufera, au suferit iar tu in continuare nu recunosti ca ai gresit, nu-ti asumi greselile si lasi ca altii sa sufere ca urmare a greselilor tale. Nu te poti numi responsabil daca gandesti asa.

Din pacate aceasta lipssa de responsabilitate deriva din multi factori: de la parintii care sunt preocupati doar de ce insemana banii si nu familia, de la familiile monoparentale, de la divorturile si certurile parintilor, de la filmele si serialele care promoveaza promiscuitatea si in care mereu cel ce inseala este iertat si totul revine la normal, etc. Din pacate valorile reale nu mai sunt promovate, iar minciuna si “fentarea” sistemului, mita si amenintarile sunt la ordinea zilei.

Ma doare sa vad in jurul meu tot mai putini oameni responsabili, tot mai putini oameni care atunci cand e vorba de tentatii pot spune NU si pot merge cu capul sus pe strada, acei oameni care responsabili fiind nu au nimic de ascuns, care nu pot fi amenintati cu dezvaluirea de secrete care sa-i comporomita, etc.

Imi e dor sa pot sa stau cu un asemenea om la masa si sa pot discuta deschis fara sa fiu privit ciudat pentru faptul ca incerc sa fiu integru, pentru ca imi place sa fiu sincer, pentru ca spun ceea ce gandesc si pentru ca imi exprim sentimentele, dorintele, pentru ca spun clar si raspicat ceea ce-mi doresc de la viata. Imi e dor sa pot discuta cu un om responsabil care atunci cand imi spune ceea ce isi doreste sa fie sincer, care atunci cand greseste recunoaste si nu da vina pe alcineva, care atunci cand sarcinile pe care le are vine sa ceara ajutorul si nu cauta scuze pentru a le pasa altcuiva. Imi e dor sa cunosc astfel de oameni si imi pare rau ca ei sunt tot mai putini.

Stau uneori si ma intreb … oare un robot autonom stie ca e liber? Evident ca nu poate sa gandeasca, nu este programat, dar daca printr-o minune a naturii IT ar incepe sa gandeasca, ar intelege ca autonomia sa nu este de fapt o libertate, ca nu este independent?

Asa suntem si noi oamenii, indivizi autonomi, liberi, independenti dar totodata ingraditi. Cum suntem ingraditi? Well … hai sa o luam simplu: toata lumea are nevoie de bani pentru a-si cumpara cele necesare vietii, o suma minima (ridicola spun eu) este data de stat, dar nu e relevanta pentru subiectul meu.

Suntem autonomi, liberi si independenti intre anumite limite, iar acestea automat ingradesc libertatea absoluta, independenta si autonomia pe care noi ca si indivizi ar fi bine sa o avem.

De exemplu, sunt liber, independent, autonom si am masina mea, dar nu pot circula cu ea pe unde vreau, nu pot circula cu ea la infinit si nu pot sa o folosesc cum vreau eu. Exista niste reguli pe care trebuie sa le pastram, suntem limitati de cheltuielile legate de masina (benzina, service, revizii, taxe, impozite, asigurari OBLIGATORII, etc.). Toate cheltuielile adiacente masinii sunt ingradiri, daca e sa exagerez, ale independentei noastre in relatie cu masina (yeah … stiu … suna foarte folosofic si academic ).

Daca privim lucrurile din alta perspectiva: vreau sa merg oriunde, nu suntem liberi sa mergem unde dorim, la granita trebuie sa prezinti acte, sunt tari in care nu poti merge usor, decat cu viza, etc. Asadar … din nou suntem ingraditi de reguli si legi.

Dar cand suntem autonomi, liberi, independenti? Atunci cand ne traim visele, atunci cand ceea ce ne dorim se realizeaza, asa cum eu ma pun acum si spun ca sunt fericit, sau multumit sau ca ma simt bine in locul in care sunt, ca ma simt implinit legat de viata pe care o am, ca nu m-am gandit asa, dar ca acum o gandesc. Toate astea spun despre mine ca sunt un om independent, liber, autonom, dar in limitele impuse, in limitele pe care eu le consider normale. Si le consider normale deoarece daca nu ar fi un set minim de reguli lumea ar lua-o razna. Am vedea oameni pe strada mergand cu masinile cum vor, oprindu-se unde vor, etc. Am vedea oameni care ar profita de orice loc si si-ar insusi orice isi doresc. Traim intr-o societate bazata pe egoism, simt al proprietatii si invidie. Dar nu trebuie sa disperam, daca suntem buni, daca mergem si oferim altora ce avem in plus, daca spune o vorba buna unui om trist, daca ajutam pe cineva si daca facem bine … atunci totul devine mai pozitiv … iar daca suntem pozitivi putem sa ne facem o lume mai buna, o lume in care noi sa fim liberi, independenti, autonomi.

Stiu ca am luat-o rau de tot pe o directie filosofala … dar hey … mai am si eu momente de genu’ chiar si cand am de facut cate o proba pentru Super Blog, asa cum am facut acum, asta fiind inca o proba la Super Blog 2011.

Din pacate unele femei exagereaza cu miscarea de feminitate … cu independenta si cu tot ceea ce inseamna aceasta “eliberare” de vechile dogme … De ce nu sunt recunoscute meritele barbatilor? In curand va trebui sa incepem o miscare “masculina” … riscam sa pierdem in fata femeilor si sa ajungem ca din dorinta de a “echilibra” balanta sa oferim prea multe avantaje femeilor care si asa sunt parte inseparabila dintr-un duo dinamic si foarte potrivit: familia. Vad cum tot mai mult valorile familiale sunt reduse in virtutea “egalitatii” dintre femei si barbati. Oare nu se merge prea departe?

Da, noi barbatii am acceptat si da, recunoastem egalitatea si in unele cazuri superioritatea femeii, dar cand vine vorba de faptul ca in unele situatii suntem indispensabili, intervine dorinta de “emancipare” si de exagerare a independentei feminine. Nu vreau sa critic, neaparat, vreau doar sa se termine cu “lupta” dintre sexe ce de ani de zile mananca din valorile familiale, asa cum mai nou unele legi, exemple, persoane si multe alte lucruri incurajeaza ignorarea valorilor familiale. In ultimii ani a crescut numarul de divorturi, acum cand se poate si anularea pe cale administrativa a casatoriei e si mai usor, astfel s-a ajuns intr-un loc in care nici unul din parteneri nu se gandeste serios inainte de a lua o decizie, tocmai pentru ca este extrem de usor sa incetezi o relatie si sa anulezi o casatorie.

Care este pana la urma rolul nostru in societate? Cum ne vom invata copii despre valorile familiei cand noi insine nu avem una stabila? Cum vom putea educa copii nostri cu o mama, un tata adevarati si o mama si un tata vitregi? Cum vor vedea ei ca va trebui sa se comporte pe viitor? Care este directia in care vom dirija generatiile viitoare? Unde sunt filmele de familie, mesele de duminica cand toata familia statea ore la masa discutand despre saptamana ce a trecut?

Din pacate aici apar si influentele tehnologice: Internetul, TV-ul, filmele, toate influentele externe, comunicarea, stirile, exemplele din jurul nostru, ceea ce se promoveaza, etc. Care este procentajul de filme, reclame, carti care nu contina aluzii sau referinte directe la sex? Care este procentajul care sa contina valorile familiale?

Cand a aparut un film in care atunci cand a fost vorba de infidelitate, persoanele implicate sa spuna: NU, acasa ma asteapta partenerul alaturi de care voi fi la bine si la greu pentru ca il/o iubesc? Cate filme contin refetinte la stabiliatea familiei, fara a trece printr-un divort? Si in viata de zi cu zi? Avem astfel de exemple?

Din pacate am vazut si familii in care tensiunile sunt eliberate in fata copiilor, cu violente, fara violente dar cu amenintari, cu certuri, cu reprosuri. Toate acestea pot fi evitate in fata copiilor pentru a le asigura un viitor cat mai bun, pentru a nu-i marca si a nu-i transforma in viitor in persoane incapabile de a avea o relatie de durata, stabila si plina de impliniri. Da, asta presupune putin teatru din partea parintilor, dar ce e mai bine, sa arati copiilor o viata plina de certuri sau sa le arati ca se poate convietui si tolera defectele altora, in asa fel incat totul sa functioneze. Nu spun sa se faca sacrificii extreme, ca de exemplu de a suporta violentele fizice, nu sunt de acord cu acestea, spun doar ca, in limitele normale, toti trebuie sa ne suportam reciproc.

Asadar, concesii, respect, colaborare, asta trebuie sa promovam, alaturi de egaliatea sexelor, fara sa mai cadem in extremele feminismului sau a patriarhismului, suntem egali, atat barbatii cat si femeile, suntem diferiti si mai puternici in felul nostru unic, asa cum natura, Dumnezeu ne-a creat. Putem ingropa securea razboiului sexelor?

Sunt sigur ca voi avea multe explicatii de dat dupa acest post, dar le voi asuma, fiind o parere personala .

De ceva vreme imi pare ca tot mai mult sunt promovate feminismul, independenta femeilor, etc. si am impresia ca toata aceasta promovare duce spre o manipulare extrem de subtila. Femeile din ziua de azi se vor egale cu barbatii, din toate punctele de vedere, dar eu ma intreb daca sunt chiar capabile? Sunt femeile capabile de egalitate in toate sensurile? NU, sunt capabile de egalitate in anumite sensuri doar. Niciodata o femeie nu va egala forta fizica, viteza de reactie, etc. acestea fiind naturale ale barbatilor (fiind necesare de pe vremea cand inca vanam animale salbatice pentru hrana). Dar o iau pe alta directie decat pe cea ce vroiam sa merg, revin.

De ce in ultima perioada femeile vor sa aiba copii tot mai aproape de varsta de 30 ani? Vor o carierea, bani, vor sa se distreze, sa isi “traiasca viata”, etc. As dori sa stiu din punct de vedere biologic care este rolul femeii? Daca luam asa e clar, sa perpetueze specia, dar, multe femei acum cu acest nou curent feminist sustin sus si tare ca datorita avansurilor in stiinta, tehnlogie, etc. ele pot avea copii si la varste inaintate si de aceea nu se mai gandesc la copii decat cand incepe sa fie tarziu. Daca e sa luam dupa cum s-ar spune din punct de vedere biologic, femeile ar trebui sa devina mame intre 21 si 30 ani, peste 30 putand sa apara complicatii, sub 21, la fel. Cezariana a usurat si nasterea, dar nu multe femei stiu ca dupa 2 cezariane a 3-a sarcina este periculoasa pentru mama si pentru fat, nu stiu ca nici un doctor nu recomanda nasterea prin cezariana, cel mai bine fiind ca prima nastere sa fie naturala si la fel si urmatoarele si cezariana sa fie folosita doar in cazuri mai complicate.

Daca ne uitam din punct de vedere al populatiei Batranul Continent devine tot mai batran, pe cand Asia, Africa si Orientul Mijlociu infloresc, daca directia este mentinuta in 2-400 ani Europa si America vor fi formate in majoritate din emigranti din Africa, Asia si Orientul Mijlociu. Da, noi nu vom mai fi atunci, dar vor fi eventualii nostrii nepoti si stranepoti. Sincer, cate din femeile de ziua de azi s-au gandit la nepoti? Spera sa-i vada?

Asadar, nu credeti ca e putin cam ciudat ca in zonele cu populatie ce imbatraneste nu este stimulata nasterea de copii de catre mame tinere? Imi pare ca exista parca un plan prin care se va ajunge ca oamenii care raman sa fie subjugati si folositi ca si forta de munca … Nush … pare prea masonistica chestia da’ nah … spun si eu.

Oricum, in parerea mea personala o familie se intemeiaza astfel: ea pana la 28 ani primul copil, el sa fie pana la 33 ani, al doilea copil la maxim 30 ani – ea si 35 – el. Ce vine dupa, e bonus .

So … ce parere aveti?

Sunt activ pe mai multe retele sociale: Twitter, Facebook, Foursquare, Linked In, etc., le-am enumerat doar pe cele pe care intradevar mai interactionez, sunt atatea altele pe care nu mai interactionez sau nici nu m-ama inscris …

Totusi … care este scopul retelelor sociale? Socializarea? Sincer … asa ar trebui sa fie … da’ ca in marea majoritate a cazurilor, ajungem sa realizam ca nu e chiar asa … ca de multe ori se ajunge dincolo de socializare, se ajunge uneori la obsesie.

Recunoasteti, sincer, daca nu verificati ce se intampla pe o anume retea sociala parca lipseste ceva … parca va mananca in palma sa vedeti ce o mai scris X, Y sau ce o comentat Z … da, asta este primul pas spre o socializare gresita … parerea mea. Hai sa spun altfel, la cat de activ/a esti pe o retea de socializare, pe atat de mult timp il petreci acasa, in fata calculatorului, departe de prieteni … OK, sunt solutiile mobile … da’ parca te distrage de la discutie cand primesti un mesaj personal, sau cand esti mentionat/a, sau cand pur si simplu simti nevoia sa “citezi” care “o vorba de duh” din discutia live ce o ai in acel moment.

Da, e clar … deja poti spune ca esti dependent/a … si metoda de a te lasa este sa te abtii ca atunci cand esti fizic cu cineva sa ii acorzi TOATA atentia. Bineinteles … daca stai toata ziua in casa si nu iesi … atunci alta e situatia … inseamna ca deja ai o problema de comunicare (cominicare verbala, fata in fata, etc.) si nu de comunicare a informatiilor or stuff.

Hai acum … negati … spuneti ca gresesc, etc. … nu conteaza … asta e parerea mea … si mi-o expun fix pentru ca imi pasa … am avut si eu perioade din cam toate expuse mai sus … da’ pana la urma discutia fata in fata cu o persoana face totul, sa vezi expresia fetei (nu sa ghicesti din emoticoane), sa poti sa privesti in ochi interlocutorul, etc. … asta este de fapt modul in care noi ca si oameni trebuie sa socializam.

Pana la urma … nu conteaza cum esti … conteaza ca esti o persoana care comunica … si nu uita sa mai si comunici fata in fata cu prietenii tai.

Ca si indivizi in societatea curenta suntem partial blocati in a ne exprima liber, partial deoarece suntem influentati de exprisii ca si: oricum nimeni nu te ia in serios, oricum o sa rada de tine, lasa ca nu citeste nimeni, lasa ca nu se face primavara cu o floare, esti doar un strop in oceanul asta de mocirla, etc.

Din pacate astfel ajungem sa ne impotmolim si sa nu mai avem curajul de a face ceva, de a ne lua inima in dinti si sa facem diferenta in viata noastra. Pesimismul, depresia, gandurile negre, dezamagirile, toate acestea se aduna si nu mai ajungem sa vedem partea frumoasa a vietii, sa ne dam seama ca daca suntem optimisti putem face intradevar diferenta si ca putem influenta oamenii din jurul nostru.

Voluntariatul este munca pe care unii o vad ca fiind inutila, nu, nu este inutila, este plina de recompense, recompense pe care in mod normal le uitam. Nu stiu cati oameni se bucura pentru simplul multumesc pe care il primesti dupa ce ai ajutat pe cineva. Niciodata nu am cerut nimic in schimb pentru ca am ajutat pe cineva si nici nu am sa cer.

Dar … dar in schimb stiu ca fac diferenta in viata, cum vine asta? Simplu, prin faptul ca am ajutat pe cineva stiu sigur ca acel om a primit o sansa in plus sa isi traiasca in continuare viata, ba chiar sa o imbunatateasca si cine stie … sa ajunga sa isi indeplineasca vise. De aceea sunt de parere ca trebuie sa ajutam, trebuie sa incercam, sa facem in asa fel incat visele, dorintele si sperantele noastre si acelor din jurul nostru sa nu dispara, sa ajunga sa fie realizate, sa le impingem, sa le stimulam, sa depunem orice efort pentru a ajunge acolo unde ne dorim.

Pana la urma, incerci sa faci diferenta? Incerci sa iti faci ordine in viata? Incerci sa faci pasi inainte fara a te uita la trecut? Incerci sa gandesti “outside the box”? Incerci sa iti realizezi visele?

Pana la urma asta este de fapt lucrul cel mai important: sa VREI. Pana atunci … gandeste-te si incearca sa vizualizezi ceea ce vrei sa realizezi in viata, doar asa vei stii incotro trebuie sa te indrepti si mai precis vei stii ce pasi trebuie sa faci ca sa ajungi acolo. Nu te da batut, urmareste-ti visele si astfel sa ajungi sa faci diferenta in viata ta.