Sunt activ pe mai multe retele sociale: Twitter, Facebook, Foursquare, Linked In, etc., le-am enumerat doar pe cele pe care intradevar mai interactionez, sunt atatea altele pe care nu mai interactionez sau nici nu m-ama inscris …

Totusi … care este scopul retelelor sociale? Socializarea? Sincer … asa ar trebui sa fie … da’ ca in marea majoritate a cazurilor, ajungem sa realizam ca nu e chiar asa … ca de multe ori se ajunge dincolo de socializare, se ajunge uneori la obsesie.

Recunoasteti, sincer, daca nu verificati ce se intampla pe o anume retea sociala parca lipseste ceva … parca va mananca in palma sa vedeti ce o mai scris X, Y sau ce o comentat Z … da, asta este primul pas spre o socializare gresita … parerea mea. Hai sa spun altfel, la cat de activ/a esti pe o retea de socializare, pe atat de mult timp il petreci acasa, in fata calculatorului, departe de prieteni … OK, sunt solutiile mobile … da’ parca te distrage de la discutie cand primesti un mesaj personal, sau cand esti mentionat/a, sau cand pur si simplu simti nevoia sa “citezi” care “o vorba de duh” din discutia live ce o ai in acel moment.

Da, e clar … deja poti spune ca esti dependent/a … si metoda de a te lasa este sa te abtii ca atunci cand esti fizic cu cineva sa ii acorzi TOATA atentia. Bineinteles … daca stai toata ziua in casa si nu iesi … atunci alta e situatia … inseamna ca deja ai o problema de comunicare (cominicare verbala, fata in fata, etc.) si nu de comunicare a informatiilor or stuff.

Hai acum … negati … spuneti ca gresesc, etc. … nu conteaza … asta e parerea mea … si mi-o expun fix pentru ca imi pasa … am avut si eu perioade din cam toate expuse mai sus … da’ pana la urma discutia fata in fata cu o persoana face totul, sa vezi expresia fetei (nu sa ghicesti din emoticoane), sa poti sa privesti in ochi interlocutorul, etc. … asta este de fapt modul in care noi ca si oameni trebuie sa socializam.

Pana la urma … nu conteaza cum esti … conteaza ca esti o persoana care comunica … si nu uita sa mai si comunici fata in fata cu prietenii tai.

Ca si indivizi in societatea curenta suntem partial blocati in a ne exprima liber, partial deoarece suntem influentati de exprisii ca si: oricum nimeni nu te ia in serios, oricum o sa rada de tine, lasa ca nu citeste nimeni, lasa ca nu se face primavara cu o floare, esti doar un strop in oceanul asta de mocirla, etc.

Din pacate astfel ajungem sa ne impotmolim si sa nu mai avem curajul de a face ceva, de a ne lua inima in dinti si sa facem diferenta in viata noastra. Pesimismul, depresia, gandurile negre, dezamagirile, toate acestea se aduna si nu mai ajungem sa vedem partea frumoasa a vietii, sa ne dam seama ca daca suntem optimisti putem face intradevar diferenta si ca putem influenta oamenii din jurul nostru.

Voluntariatul este munca pe care unii o vad ca fiind inutila, nu, nu este inutila, este plina de recompense, recompense pe care in mod normal le uitam. Nu stiu cati oameni se bucura pentru simplul multumesc pe care il primesti dupa ce ai ajutat pe cineva. Niciodata nu am cerut nimic in schimb pentru ca am ajutat pe cineva si nici nu am sa cer.

Dar … dar in schimb stiu ca fac diferenta in viata, cum vine asta? Simplu, prin faptul ca am ajutat pe cineva stiu sigur ca acel om a primit o sansa in plus sa isi traiasca in continuare viata, ba chiar sa o imbunatateasca si cine stie … sa ajunga sa isi indeplineasca vise. De aceea sunt de parere ca trebuie sa ajutam, trebuie sa incercam, sa facem in asa fel incat visele, dorintele si sperantele noastre si acelor din jurul nostru sa nu dispara, sa ajunga sa fie realizate, sa le impingem, sa le stimulam, sa depunem orice efort pentru a ajunge acolo unde ne dorim.

Pana la urma, incerci sa faci diferenta? Incerci sa iti faci ordine in viata? Incerci sa faci pasi inainte fara a te uita la trecut? Incerci sa gandesti “outside the box”? Incerci sa iti realizezi visele?

Pana la urma asta este de fapt lucrul cel mai important: sa VREI. Pana atunci … gandeste-te si incearca sa vizualizezi ceea ce vrei sa realizezi in viata, doar asa vei stii incotro trebuie sa te indrepti si mai precis vei stii ce pasi trebuie sa faci ca sa ajungi acolo. Nu te da batut, urmareste-ti visele si astfel sa ajungi sa faci diferenta in viata ta.

Am avut ocazia sa stau de vorba cu multi oameni inteligenti, cu multi oameni care au ce spune, care stiu ce spun si m-am bucurat mereu de momentele in care o discutie inteligenta s-a transformat intr-o dezbatere inteligenta si astfel am descoperit multe, am invatat la fel de multe si astfel viata mea a devenit mai bogata.

Am vazut de multe ori ca oamenii gandesc uneori in limitele impuse de mediul in care au fost crescuti, asa e si cu mine, dar trebuie sa ne rupem de aceste limitari, trebuie sa ne rupem de tot ce ne ingradeste si ne face sa nu putem gandi liber, sa nu putem trece dincolo de comun, sa devenim originali, sa devenim … chiar si neconventionali.

Ce ma surprinde e faptul ca sunt oameni care gandesc ca si mine, putini si incep sa-i descopar. Ma intreb daca voi avea vreodata onoarea sa discut cu ei cat imi doresc si ce imi doresc, sa pot sa fiu deschis, sa nu ma tem pentru nimic, sa pot sa stau ore/zile/saptamani la discutii, sa pot sa impartasesc ganduri fara sa-mi fie teama de judecata, fara sa-mi fie teama de analiza, sa fiu vazut cum sunt, gol ca si atunci cand stau in fata lui Dumnezeu. Sa ma vada asa cum nimeni nu m-a vazut pana acum.

Mi-ar placea intradevar sa pot sa discut cu asemenea persoane, totul e ca momentul sa vina, sa nu-l las sa treaca si apoi intr-un final sa-l transform in infinit. Da, vreau infinitul alaturi de persoane cu care sa pot discuta in asa fel incat infinitatea sa nu para ca se poate termina vreodata, iar acei oameni se numesc suflete pereche si din pacate exista doar unul pentru fiecare din noi.

Ne este dat sa il gasim? Eu spun ca nu il gasim, ne gaseste el pe noi. NU trebuie sa caut, ma va gasi. Inca nu stiu daca m-a gasit, cand ma va gasi, dar ma uit in jurul meu si vad ca acei oameni care ma inconjoara imi aduc aproape acel suflet. Cand acea persona va fi langa mine, ma va fi gasit, asa cum eu am sa o gasesc, nu cautandu-ne ci fiind gasiti.

Asta ar fi fost o postare pe Facebook, da’ se pare ca filosofarile acolo sunt limitate la 420 caractere, iar ce am scris eu este la 1245 oricum acum pe langa ca am depasit am facut completari si poate ca am si stricat “mood-ul” creat de gandurile mele

Fiecare ajunge sa se intrebe macar o data in viata care este scopul sau in viata … o intrebare la care nu stiu daca ne putem raspunde noi insine, o intrebare la care raspunsul variaza in functie de momentul in viata la care o pui.

Mereu cea mai de “baza” intrebare, adica aceasta: care este scopul vietii tale, isi are originea la un punct de cotitura din viata noastra. Raspunsul este sincer partial, nu ne putem calca pe inima si sa ne spunem ca nu stim, inventam noi ceva. Iar de multe ori se intampla ca daca intrebarea vine de la altcineva raspunsul sa fie unul “standard” si/sau unul care sa multumeasca cat mai mult interlocutorul.

Ce este asa de greu incat sa recunosti daca ai ce sa recunosti, mai exact sa recunosti ca nu stii care este al tau scop in viata.

Exista putini oameni care chiar stiu care le este scopul in viata, care stiu ce si cum, care isi doresc sa ajunga intr-un loc si depun absolut orice efort pentru a ajunge in acel loc, in acea pozitie pe care si-o doresc si in plus, sunt in stare sa calce, uneori, peste propriile principii, sentimente si/sau coduri pentru a ajunge acolo. Aici eu nu sunt de acord, ca sa ajungi undeva nu inseamna sa iti bati joc de drum, drumul trebuie savurat, trebuie privit, in cel mai rau caz, ca si o lectie de viata.

Revin si intreb: care este scopul vietii tale? Procreerea? Intemeierea unei familii? Distractia? Relaxarea? Munca? Sunt atatea variante de raspunsuri cati oameni, dar, repet, dar de foarte putine ori cei care realizeaza ca este o diferetena intre ce scop ai in viata si scopul vietii tale.

Ma intreb in continuare daca putem sa facem diferenta intre asemenea linii fine de demarcatie intre doua subiecte atat de importante dar totodata foarte diferite, asemanatoare dar totodata atat de intrigante.

Acum serios, credeti ca vom afla vreodata care este scopul vietii noastre? Sau scopul nostru in viata? Care este de fapt directia din care venim si incotro ne indreptam? Ne cunoastem destinatia? Sau poate destinatia noastra se schimba zilnic, in functie de ceea ce facem, de ceea ce ne dorim pe moment si/sau in functie de oamenii cu care interactionam.

Tu sti care este scopul vietii tale?

Din nou vin cu o intrebare existentiala: Cand ne pierdem inocenta?

Cand suntem copii incepem sa invatam si suntem invatati, suntem indrumati de pariti si de familie, de apropiatii familiei sper o directie, directia este cea pe care ei o indica, pe care familia o considera ca fiind corecta.

Inocenta unui copil exista pana intr-un punct, pana la prima minciuna, pana cand face prima greseala pe care familia, prietenii au descris-o ca fiind greseala. Traim intr-o lume in care ghidul moral ne este dat de cum am fost crescuti, dar asta se intampla pana cand putem si intelegem deciziile pe care le facem.

Totusi … cand este momentul in care ne-am pierdut inocenta?

Cand pierdem busola realitatii? Se intampla ca uneori sa avem acea inocenta si cand mintim pentru primele dati, deoarece minciunile sunt si ele inocente, ascudem de fapt o boacana, o boroboata mica facuta din neatentie, din lipsa de control (da, ma refer aici cand faceam pe noi fara sa mai avem scutece si eram mustruluiti si minteam ca nu am facut, ca miroase de altundeva ) si din varii alte motive.

Pana la urma, inocenta dispare cand facem primul act de egoism, cand mintim sau furam, sau chiar mai rau, facem rau altora strict pentru placerea noastra, cand strict pentru a ne simti bine luam “decizia” de a minti, de a face rau, desi in acele momente pare ca nu stim ce facem, de loc adevarat, stim foarte bine ce facem, atat doar ca pentru o placere, pentru o dorinta ce vrem sa fie satisfacuta, pentru curiozitatea care ne-a impins in a intreprinde acel prim fapt egoist, acela este momentul in care ne-am pierdut inocenta.

Dar totusi, cand ne pierdem inocenta?

Tot repet intrebarea … si astept pareri … raspunsuri, nu de alta dar eu gandesc altfel fata de ceilalti, poate gandesc la fel cu unii, poate chiar am o parere unica sau poate este o parere majoritara, oricare ar fi, e bine sa am feedback, de ce? Deoarece nu poti sa iti modelezi viata dupa dorintele de moment, desi cumparaturile emotionale sunt foarte bune pentru a ne reface, dorintele de moment fara o simpla analiza a consecintelor … well … uneori pot produce suprize neplacute, alteori placute, nu poti sti decat in momentul in care acea surpriza iti schimba cursul vietii sau iti confirma alegerea. De aceea, inocenta este punctul decizional, punctul in care balanta vietii se inclina, in care prima alegere constienta, prima alegere egoista este cea ce incepe sa ne defineasca.

Pierderea inocentei este intradevar punctul in care viata noastra incepe sa aiba o definitie personala, pentru ca din acel punct alegem daca ramanem egoisti si in continuare facem alegeri egoiste, sau daca incercam sa mentimen macar un echilibru intre alegerile egoiste si cele altruiste.

Asadar, cand ne pierdem inocenta? Si sa merg mai departe, cand ne-o recapatam? DACA ne-o recapatam …