Independentii dependenti

Suntem o generatie de oameni independenti dar totodata dependenti, da, pare un nonsens, dar aveti rabdare sa explic ce vreau sa spun. Atentie, nu vorbesc general, vorbesc acum de un anume segment de populatie, de tineri si voi da cateva exemple pe care eu le consider ca fiind mai interesante.

Suntem persoane independente, dorim sa facem lucrurile in felul nostru, sa ne descurcam asa cum putem, prin prorpiile puteri, sa fim cei ce alegem directia in care ne indreptam in viata, totusi, nu suntem de loc atat de independenti pe cat parem, sau cel putin nu toti.

Am observat cum tot mai multi tineri, manati de greutatile ce le intampina in economia actuala, in aceasta criza financiara prin care trecem acum, stau cu parintii, nu aleg chiria, locuitului impreuna cu un/o coleg/a de camera. Parca e tot mai greu sa gasesti si o persoana suficient de independenta si/sau implinita cu care sa risti a locui in acelasi apartament. Da, depindem inca de acel confort care il avem cand suntem la mama si tata acasa, cand stii ca ajungi acasa si ai mancarea pregatita, cand nu mai trebuie sa pierzi 1-4 ore cu gatitul (asta daca nu-ti permiti sa mananci in oras sau daca nu cumva preferi mancarea rece si/sau prepararea de sandwich-uri in 10 minute), cand hainele te asteapta frumos impaturite si calcate pe pat sau in dulap, etc.

Trecand peste aceasta dependenta, a confortului (sa-i spunem), mai este acea dependenta prezentei umane, prezenta familiara, in cea mai mare parte din cazuri, reconfortanta. Noi oamenii suntem fiinte sociale, depindem de prezenta si interactiunea cu alti oameni, sau cel putin asa imi place mie sa cred, si de aceea avem nevoie de interactiune, de oameni care sa fie langa noi, in preajma noastra si cu care sa putem sa impartasim tot. Exista acea dependenta bolnava, care tinde spre obsesie, cand nu mai e vorba neaparat de o dorinta, de o necesitate, cand deja vorbim de partea nesanatoasa a dorintei de a fi cu o anume persoana, cand totul este o obsesie, aceasta dependenta este una extrema, una care eu unul am vazut-o la cateva persoane si pe care o consider ca fiind o adevarata problema de ordin psihologic.

Dar totusi, ne imaginam ca suntem independenti, caci facem ce dorim, mergem unde dorim, banii ce ii castigam ii cheltuim pe ce vrem (putini sunt cei ce pun deoparte, sau nu?), nu dam “raportul” la nimeni, si totusi, stam la parinti, ne asteptam ca ei sa ne ofere oricand, orice am avea nevoie, ne dorim sa ne dea libertatea de care noi avem nevoie, dar totodata sa ne ofere acel suport cu care ne-am obisnuit din frageda pruncie, stabilitate si siguranta, iar daca se poate si un sprijin financiar “sanatos”.

Deci, suntem independenti sau suntem “independenti-dependenti” si ne amagim ca suntem independeti cu adevarat?

No Comments

Leave a Comment

Please be polite. We appreciate that.
Your email address will not be published and required fields are marked

Connect with Facebook


*