Mar 12

Inca un sfarsit de saptamana cu mancare si gateala. De data aceasta Daniel a venit cu ideea si desi aveam mici indoieli legate de temperatura si starea vremii in sine (la cati nori erau aveam impresia ca vine furtna), am acceptat provocarea, mai ales ca era vorba de o iesire la aer curat, la miscare si nu stat in casa la lancezeala.

Ne-am intalnit 13 oameni in Parcul Reconcilierii si ne-am impartit pe cele doua masini disponibile. Dupa ce am facut doua ture de masina am constatat ca s-a pornit focul si ceaunul era deja incins si cu legumele in el. Mi-am asumat rolul preferat la astfel de iesiri si anume cel de fochist sef :D . 2 ore destul de lungi am asteptat sa fiarba fasolea ce in prealabil a fost inmuiata peste noapte de Dani.

Pana sa se termine fasolea ne-am intins la povesti, glume, un mic joc de carti, ceva bere si multa distractie. Florin nu era cel venit de la cea mai mare distanta, Adriana a fost cea care tocmai din Periam a sosit sa ne asiste la pregatirea, degustarea si devorarea de fasole la ceaun :D .

Ceaun

Ca si fochist sef si ca si sofer am beneficiat si de putina slanina prajita la foc, bine arsa rumenita si extrem de gustoasa. Dupa vreo 2-3 ore de stat si privit cum face bule/bulbuci am ajuns in punctul in care am fost cam toti de acord ca e destul de fiarta incat sa nu ne stea in gat si am dat liber la mancat si apoi la stat si incalzit la un mic foc de rezerva.

Sunt curios pe cand urmatoarea iesire si mancare in aer liber, da’ de data asta o sa ma asigur ca imi procur si ceva curaj, rabdare si alte cele necesare pentru a face si putin sport inainte si dupa un astfel de rasfat culinar.

Mar 04

Am inceput programul vineri dimineata cu un mic dejun la hotelul din Pitesti unde eram in delegatie, am continuat cu un pranz la Baile Miercurea Sibiului si am ajuns intr-un final sa mananc sushi si alte specialitati Japoneze la cina.

Ocazia cinei la restaurantul Japonez Sakura a fost inalnirea bloggerilor intr-o formula mai restransa, totul fiind organizat de Semper Excelsius cu participatia Ared. Intre felulire de mancare am discutat si discutat si ce sa mai spun … am dezbatut :D . Subiectele clasice au fost: traficul, unicii, cum sa atragi atentia cititorilor, cum sa interactionezi cu ei si printre cele mai importante subiecte: cum sa determinam companiile Aradene sa investeasca in online, mai exact cum sa ii convingem sa faca campanii si pentru bloggeri.

Din cei prezenti pot sa spun ca toti am cazut de acord ca va trebui in primul rand noi sa ne implicam mai mult si sa punem osul in a face si a scrie cat mai bine si cat mai relevant. Prezenti au fost: Daniel, Silviu, Gabi, Lucian, Vlad, Mihnea, Crazy, Florin si subsemnatul. Continue reading »

Jan 26

Sunt genul de persoana careia ii place sa calatoreasca, sa fie pe drumuri si sa descopar noi locuri, noi oameni si noi culturi. Calatoria poate fi, si de cele mai multe ori este placuta, dar totul se poate strica cand ajungi la destinatie si realizezi ca anumite lucruri nu sunt chiar cum te-ai astepta sau nu te-ai pregatit suficient, nu te-ai informat cum trebuie, etc.

Care sunt pasii pe care ar fi bine sa-i faci inainte de a pleca intr-o excursie?

Eu nu pot sa dau o reteta perfecta dar pot sa va dau solutiile, ideile si planurile mele. In primul si primul rand imi rezolv din timp transportul, mai ales daca este unul aerian, se stie bine, cu cat mai din timp ai rezervarea facuta, cu atat biletul este mai ieftin. Dupa ce rezolv drumul cazarea este extrem de importanta, am avut si aventuri, am ramas partial fara de cazare, am avut si noroc si am gasit cazare excelenta. Cea mai buna metoda este cea a recomandarilor, dar daca nu ai pe cine sa intrebi poti sa cauti pe Internet si sa citesti cateva review-uri de pe site-uri independente.

Imi place foarte mult sa vizitez orasele in care merg, sa ma plimb pe strazi si sa privesc arhitectura, sa intru in muzee si sa admir arta, istoria si toate lucrurile frumoase pe care un oras strain pentru mine le are de oferit. Pentru asta imi place sa cumpar din timp un ghid al orasului (daca exista) si dupa ce il studiez imi pregatesc 3-6 puncte (repere) majore pe care trebuie sa le vizitez, iar restul imi place sa descopar. E adevart ca uneori sunt asa de multe lucruri frumoase incat esti, intr-un fel, fortat sa renunti la planul de a hoinari putin si atunci intervine buna organizare si ghidul in a avea un traseu bine determinat.

De cele mai multe ori plec in excursi in sfarsitul de saptamana si de aceea incerc sa vad cat mai multe in cele 2-3 zile ce le am la dispozitie, iar de aceea organizarea este foarte importanta, de aceea imi fac un plan serios inainte de a pleca.

Totusi pregatirea nu inseamna doar un pland de vizitare, cazarea si drumul, inseamna si studierea obiceiurilor, mancarurilor specifice si a unor traditii are s-ar putea sa coincida cu vizita ta in acel oras. De aceea recomand ca mereu sau mai mereu sa te informezi cat mai bine, iar bagajul sa-l lasi pentru ultimele 2 zile (nici nu se botesc asa hainele).

Eu asa ma pregatesc, citesc mult, ma informez si imi fac un plan destul de strict, poate parea ca nu ma distrez, dar credeti-ma, am parte de distractie odata ajuns la destinatie. Calatorie placuta !!!

Jan 18

De aproape o saptamana sunt mitinguri in marile orase, ba mai multi oameni, ba mai putini, cu violente, fara, cu injurii, fara, etc. Toate arata nemultumirea oamenilor fata de ce se intampla in tara, de clasa politica si de modul in care suntem condusi.

Mie imi pare ca asta s-a intamplat: multi din cei ce au avut functii in vechiul regim au stiut cum sa iasa curati si sa isi construiasca mici imperii pentru ei si pentru copii lor. Sunt unii care au intrat in politica acum 10-15 ani si au inceput sa acumuleze si ei experienta in ceea ce insemana jocurile politice si de culise, astfel incat au ajuns sa treaca de la un partid la altul in functie de oportunitati si de pozitia in care se afla partidul.

Sunt foarte putini cei ce iau decizii corecte pentru tara, care nu se gandesc la contul lor bancar, care nu se gandesc la nepotisme, etc. Asadar, cu oameni putini noi incercam sa facem bine. Cu o mana de oameni pe strada incercam sa facem lucrurile sa mearga, cu o mana si mai mica de oameni curati si dornici incercam sa facem ordine in parlament, parlament care este plin de chiulangii, batrani fara de perspective asupra viitorului si politicieni oportunisti.

Imi pare rau ca nu avem o generatie care sa vrea sa faca ceva strict pentru populatia romana, pentru tara, pentru viitor si nu pentru prezent.

De mult timp m-am tot gandit sa incerc sa fiu eu cel ce ar face astfel de lucruri, dar din pacate de foarte multe ori am fost oprit de oameni care aveau alte interese si de cate ori am dorit sa fiu activ, sa fac ceva, am fost tras in jos sau mi-au fost puse piedici. Din pacate asta este ce vad, asta este ce se intampla acum si se va mai intampla pana cand nu ajungem sa ne trezim si sa facem schimbari majore de atitudine, ideologii si fapte, fapte caci vorbele sunt degeaba de multe ori. Tocmai de aceea de multe ori prefer sa tac, sa fac ceva si ulterior sa spun.

Haideti sa punem umarul si sa facem ceva, sa schimbam tara in care locuim, sa schimbam atitudinea oamenilor si chiar sa pornim o schimbare in bine a tot ceea ce tine de Arad, Romania, locurile pe care le iubim.

Jan 04

Saptamana trecuta am avut din nou o masinuta la test drive: Citroen C4 si din nou aceasta este o masina ce te surprinde.

Nu ai spune ca e o masina care sa te impresioneze, designul este intradevar unul care atrage privirile, exteriorul fiind altfel decat la masinile germane care momentan domina piata.

Interior

Nu, nu esti intr-o limuzina germana, dar calitatea materialelor si ergonomia ar spune ca masina a iesit de pe linia de productie din Germania. Interiorul este mai functional la prima vedere decat un C5 (dar nu neaparat), totul e practic, amplasat unde te-ai astepta iar plasticul moale si cel dur sunt de o calitate ridicata. Pielea de pe volan e foarte placuta la atingere iar fiind la primul nivel de dotare, chiar sunt surprins sa gasesc si unele optionale incluse, cum ar fi USB-ul prin care iti asculti muzica fara sa te mai obosesti sa arzi CD-uri.

Tapiteria este dintr-un material placut, scaunele sunt ergonomice si ofera un suport lateral adecvat (se poate mai bine da’ e numai bun pt. oras si drumuri nu exagerat de lungi, la drumuri lungi nu am ajuns sa testez). Spatiul pe bancheta din spate e bun, putin cam inghesuit de urca 3 adulti.

Exteriorul

Daca te uiti la noul C4 vezi cum a evoluat de la generatia anterioara, cum noua filosofie de design se regaseste si in pastrarea unor elemente din modelul anterior. Nu ma pun sa scriu de bonsaje, unghiuri, faruri, etc. Pentru mine atat in detaliu cat si in ansamblu noul C4 este o masina frumoasa, expresiva si plina de personalitate. Ideala pentru o familie tanara. Pretul ajutand mult in a deveni prima masina a unei familii de tineri.

Motorizare si transmisie

Motorul masinii pe care am condus-o a fost unul pe benzina de 1.6 litri cu 120 cai si foarte sprinten. Treptele de viteza sunt bine etajate, m-a deranjat putin doar faptul ca pentru un 50 km/h in a 4-a motorul e putin subturat. Nu intru in detaliile legate de cat de “verde” e, cifre de tot felul si alte asemenea chestii, spun doar ca e un motor ce iti da incredere ca poti intra in depasire, ca ai suficienta putere pentru a merge constant pe autostrada, mai ales datorita unei optiuni (din cate stiu eu standard): cruise-control care mie imi place la nebunie si pe care l-as folosi zilnic :D .

Confortul e la superlativ, chiar m-am simtit bine in masina, suspensiile rezista bine, atenueaza gropile de pe drumurile noastre si pe deasupra iti da impresia ca masina se aseaza bine pe sosea si ca in curbe va sta bine, dupa care daca ai ocazia te convingi caci e chiar asa :D .

Per total am fost foarte impresionat de C4, deocamdata fiind masina pe care eu as cumpara-o mai degraba, e aproape de idealul meu. Da, m-as bucura sa pot sa conduc un C4 minim o saptamana. De ce? Pentru ca as putea spune atunci daca e masina perfecta sau doar se apropie de idealul meu. Dar pana atunci pozele le gasiti aici.

Daca aveti idei despre ce masini sa iau in teste, dati de veste :D .

Dec 30

Ieri am luat parte la Sedinta de Consiliu Local a Municipiului Arad. Ce am vazut, ce am auzit si cu ce am ramas … well … hai sa va spun.

In primul rand motivul vizitei mele a fost Punctul 3 de pe ordinea de zi: Proiect de Hotarare Locala pentru aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investitie: “Amenajare Parcare Subterana – P-ta Avram Iancu din Municipiul Arad” – initiativa primarului. La acest proiect in reprezentarile 3D si in plansele prezentare, in schite si planuri apare o piramida de sticla si metal (ca si cea din Paris de la Luvre). Pe mine m-a surprins si oripilat totodata o asemenea aparitie intr-o zona in care clar, cladirile vechi sunt inca bine repreznentate, inca relativ bine intretinute si unde avem o statuie cu o semnificatie (Eroul Necunoscut).

Piata Avram Iancu este un ansamblu arhitectural unitar, din cate stiu Ministerul Culturii trebuie sa aprobe modificarile aduse pietei pentru a nu dauna acestui ansamblu arhitectural unic in tara. Cladirile din p-ta Av. Iancu sunt toate exemple foarte bune a modului in care arhitectura din Viena si Budapesta a influentat arhitectura din Arad. De aceea am spus ca ar fi bine sa merg la sedinta de CLM pentru a-mi exprima ingrijorarea fata de amplasarea iresponsabila a unei piramide de sticla intr-o piata cu valoare arhitecturala de exceptie.

Pentru cei ce doresc sa participe la astfel de sedinte cateva sfaturi: ajungeti cu 10 minute mai repede decat ora oficiala, inscrieti-va la secretarele prezente, precizand punctul la care vreti sa luati cuvantul, in momentul in care acel punct este in discutie ridicati mana pentru a va vedea presedintele de sedinta si sa va recunoasca dreptul de a vorbi, fiti aproape de un microfon (sedintele se inregistreaza sau ceva).

Adevarul este urmatorul fata de piramida ce m-a oripilat: momentan proiectul a trecut cu 16 voturi pentru 1 abtinere si 3 voturi impotriva. Este doar studiul de fezabilitate (adica merita sa facem, cat costa si ce avantaje/dezavantaje aduce proiectul), pasul urmator fiind o reevaluare, obtinere de PUZ si abia la PUZ daca ramane piramida va trebui sa luam atitudine serioasa. Eu am luat atitudine preventiv, in momentul in care inca se mai poate face ceva :D

In cadrul prezentarii proiectului d-na inginer arhitect din partea firmei care a pregatit planul a incercat sa explice ca asta a primit in tema de lucru (adica piramida a fost solicitata), o inteleg si atunci ajung la concluzia ca aceasta piramida a fost ceruta de cineva care a gandit si pregatit ideea, cineva care nu s-a gandit la ansamblul arhitectural din p-ta Av. Iancu, asa cum s-a intamplat cu Strada Metianu, unde mobilierul stradal modernist nu se potriveste, alaturi de pavajul si bilele pentru obstructionarea auto, cu ce inseamna arhitectura strazii. Toata stima pentru renovare (merita ca Metianu sa devina strada PUR pietonala), dar nu cred ca s-a facut chiar cum trebuie, deviez da’ nah, intelegeti.

Sunt poate mai conservator de felul meu, dar sunt de parerea ca istoria, arhitectura si ce exista deja merita sa fie pastrat intact, mentinut, intretinut si subliniat, scos in evidenta, nu eclipsat de ceva ce nu-si are de loc rostul, locul si nu se potrivese unui ansamblu bine inchegat.

Un lucru bun: se doreste creerea unei zone/axe centrale cu pietonal de la Turnul de Apa, prin p-ta Reconcilierii, p-ta Mare (catedralei ortodoxe), Metianu, p-ta Av. Iancu, str. N. Balcescu, cladirea liceului Moise Nicoara, malul Muresului, o zona care sa fie toata renovata si sa poata deveni un punct de atractie al Aradului. Idee buna daca se va include in ea si: Strandul (renovat si transformat in centru de recreere ca si cum a fost in urma cu 7-10 ani), Cetatea Aradului (redata circutului turistic, renovata dar fara sa devina bazar, centru comercial, etc. devenind un obiectiv turistic PRIMORDIAL pentru Arad).

Acum ajung la titlu, de ce politica nu ajuta, pentru ca am vazut cum s-au iscat discutii aprinse, contre elegante si mai putin elegante, impunsaturi directe, indirecte, sub centura, etc. intre politicieni. Am vazut si cum se voteaza: consilierii PDL (majoritari) ridica mana automat, nu intreaba, nu comenteaza, nu vin cu propuneri, nimic, fac cum li se dicteaza. Consilierii din opozitie incearca ceva, nu au cum sa schimbe voturile (sunt doar 3 care au votat contra), dar sunt si putin mai rai, ataca prima data, uneori iti dau impresia ca nu au citit tot ce aveau de citit (ca ulterior sa afli ca de fapt nu s-a trimis de la primarie). Pe scurt, un mic show, discutii aprinse, orgolii ce nu incap in sala mica in care eram prezenti, bataturi calcate de ambele tabere, etc. toate astea in dauna noastra ca si cetateni. De ce spun asta? Pentru ca in loc ca politicienii sa se certe, se poate colabora, se pot aduce imbunatatiri la orice proiect, se poate face un bine pentru oras si pentru noi, cetatenii care i-am votat (aia ce i-au votat, restu’ sa taca, daca nu au fost la vot nu au dreptul sa vorbeasca, ei nu s-au exprimat, asa ca sa suporte).

Un alt lucru care m-a mirat, nu se discuta aprins cand vine vorba de spitale, cultura, etc. banii care s-au dat au fost dati dupa anumite criterii pe care nu le inteleg, nu le vad ca fiind bune (mai mereu spitalele raman fara bani). Ce e de facut si cu acestea?

Sunt efectiv consternat de modul in care politica, uneori, da cu stangul in dreptul si se poticneste, creaza probleme si strica din lucrurile bune si frumoase ale unui oras. Din pacate asta este politica, dar tot ce sper este ca pana la urma politicienii sa inteleaga ca ei trebuie TREBUIE sa faca tot ce le sta in putere pentru a pastra frumusetea orasului nostru si pentru a-l transforma in acel oras minunat pe care il vedem in fotografiile si vederile vechi.

Pentru cei ce vor sa vada mai multe fotografii de la sedinta CLM, aici le gasiti.

Inchei cu o fraza: I LOVE ARAD !!! Da, imi iubesc orasul si de aceea vreau sa devina mai frumos, bun si sa fie locuit de oameni care sa-l aprecieze.

Dec 28

Acum o saptamana si jumatate am participat la unul din cele mai bune concerte la care am luat parte in tara. La Armonia s-a incheiat campania lor de Sarbatori si dupa ce s-au dat o multime de premii (cel mare un apartament, de ce nu puteam fi eu norocosul? eu m-am ales cu un voucher de 50 RON :D ) a sosit vremea unui spectacol de zile mari: Horia Brenciu and band (am zis bine?).

Urcarea pe scena s-a facut cu Horia alergand cu camera video in mana, toata trupa sa fiind super de gasca si o reala placere in a-i asculta.

De la melodii faimoase din repertorul propriu, la melodii cunoscute din repertoriul international, Horia a incantat pe toti cei prezenti si au fost multi ce au venit sa-l asculte. Din ce am vazut eu toata partea de la iesirea din Carefour a fort blocata de spectatori, plus cei din zona de foodcourt si partea opusa acesteia.

In total showul a durat cam o ora si jumatate, iar dupa inca aproximativ 40 minute de semnat autografe.

Eu am fost norocos deoarece organizatorii au pregatit o zona pentru presa si bloggeri, noi bloeggeri fiind pentru prima data “acreditati” in mod similar cu ziaristii profesionisti. Atat eu cat si echipa WWMP News am profitat de ocazie si am reusit sa-l intevievam (BTW, sunt mentionat in interviul sau :D ) pe Horia reusind sa ii pun cateva intrebari la care mi-a raspuns pe scurt.

Era evident ca intreb de IT si masini :D , Horia a spus ca utilizeaza un Mac Book Pro, mai exact: “Mac Book Pro pana la capat, nu exista altceva mai bun”. Cand vine vorba de telefoane foloseste un Nokia model mai vechi caci: “daca am si eu unca si al tau [si imi ia din mana iPhone-ul si incepe sa tastezela el], tot asa as face”. La categoria auto: “am un Allroad (Audi A6 Allroad), de cativa ani si e o masina foarte buna, de care sunt multumit”.

Ce sa mai spun? Aaa … poze :D … le gasiti aici. Filmarile ce le-am facut (una chiar super faian este cea cu o fetita ce s-a pierdut de mama sa) le gasiti la mine pe canal, aici e link-ul.

Iar in cadrul interviului la minutul 1:56-2:05 e momentul mentionarii mele :D (ahhh ce ma umflu acum in pene ;) ).

Dec 26

Avem de cam o saptamana o noua portiune din autostrada A1: zona Arad – Timisoara, o portiune de 32 KM si o centura ocolitoare a Aradului in regim de autostrada. Toate bune si frumoase pana cand chiar vrei sa circuli pe ceea ce premierul Emil Boc, ministrul Anca Boagiu si primarul Gheorghe Falca au inaugurat cu mare tamtam si ce se vrea o realizare deosebita.

Well … am fost joi pana in Timisoara folosind autostrada si portiunea de centura. Primul lucru care te frapeaza e faptul ca asfaltul de pe centura este inca la nivelul de strat brut, stratul de uzura nefiind turnat si asta se observa foarte usor, se simte si in plus circuli doar pe o banda din cele 2, de ce? Pentru ca doar jumatate din centura este deschisa. Esti limitat la 60 km/h, iar centura e destul de lunga incat sa iti vina sa mai scapi piciorul pe acceleratie in speranta ca nu te prinde noaptea sau dimineata pe centura.

In rest, se vede ca se munceste, se vede ca va fi gata doar la anu’ si se vede ca inca nu sunt protejati locuitorii din Alfa. Sincer, pot sa vad in casa la oameni daca merg incet, nu tu panouri fonoabsorbante, nu tu panouri pentru intimintate, iar centura trece la maxim 50 m de un bloc. La 300 m de centura e si aeroportul, fara gard ai putea foarte usor sa ajungi pe pista de aterizare/decolare.

Cand in final ajungi pe autostrada speri ca poti sa recuperezi din timpul pierdut pe centura, nope, ghinion, nu merge asa, esti limitat la 100 km/h, lipsa panouri, lipsa parapeti, lipsa garduri de protectie care sa tina animalele departe, lipsa telefoane de SOS, lipsa zone de refugiu, lipsa parcari, lipsa spatii de servicii si lipsa podete terminate. Pe scurt, din nou la anu’ se va putea circula in conditii normale (sa nu spun optime). Momentan autostrada A1, portiunea Arad – Timisoara este un drum national de 32 km cu iesire in Giarmata (la 16 km de Timisoarei, 10 km de centura Timisoarei si pe un drum pe care daca pui 6-10 tiruri ai probleme de trafic), un drum care scurteaza cu aproximativ 10 minute din drumul normal pe DN 7 intre Arad si Timisoara.

E dezolant sa vezi astfel de lucruri, cum se dau in functiune obiective fara a fi terminate si care cand vor fi gata vor fi puse in reparatii pentru ca anumite parti trebuiesc inlocuite/reparate/schimbate datorita uzurii si cine stie, poate a altor probleme ce pot aparea.

Partea buna: sanse mai mici de accidente (desi inteleg ca dupa prima zi am avut 1 accident), timp mai scurt de tranzit Arad – Timisoara si o centura completa a Aradului. Pacat doar ca din nou nu s-a terminat totul la timp si pacat ca autoritatile s-au grabit sa se laude cu ceva neterminat.

Daca vedeti si alte parti bune/rele spuneti-mi sa nu fiu doar un critic si carcotas.

Dec 14

Scriam in urma cu 1 an despre cetatea Aradului, acum revin cu continuarea informatiilor ce le detin iar pe viitor voi incerca sa detaliez informatiile oferite.

La ridicarea zidurilor cetatii s-a folosit ca si liant varul nestins, fapt ce face ca si in prezent caramizile sa fie greu de dizlocat. Astfel cetatea va mai rezista cu siguranta inca cateva sute de ani fara a fi nevoie de o interventie serioasa de consolidare.

In 1779 imparatul Iosif al II-lea a ordonat stramutarea Aradului in zona localitatii Utvinis (14 km distanta) pentru a realiza un camp de vizibilitate si totodata camp de tragere pentru cetate (aceasta avand 296 guri de tun). Tot din acest motiv s-a inceput si demolarea unor cladiri inalte ca si: vechea cetate, biserica ortodoxa, etc. Populatia nu a acceptat si s-a revoltat, iar in 1781 imparatul a renuntat la ordinul de stramutare a orasului.

Datorita pacii de la Passarotitz, cand Banatul a trecut de la turci la austrieci, apararea pe linia Muresului nu-si mai are rostul, iar cetatea proaspat terminata este transfromata in inchisoare. Astfel in 1784 aici sunt intemnitati romanii rasculati impreuna cu Horia, CLosca si Crisan, mai exact cei din ceata lui Petru Baciu, capetenia din zona. 24 de tarani au fost decapitati iar 92 au fost torturati si maltratati. In 1789, dupa interventia Austriei care a contribuit la infrangerea Revolutiei Franceze, in cetate sunt adusi si intemnitati sute de revolutionari francezi.

Intre 1848-1849 Kossuth lajos isi stabileste comandamentul in cetate si se intalneste cu Nicolae Balcescu pentru a realiza impacarea cu Avram Iancu. Dupa pacea de la Siria (1849), in cetate se constitue un tribunal imperial condus de generalul-baron Jacob von Haynau care declara ca va face “liniste pentru 1000 de ani”. 40.000 de oameni au fost anchetati dupa inabusirea revoltelor, 264 de ofiteri alaturi de un numar mare de participanti sunt condamnati la moarte. Printre acestia se aflau si cei 13 generali ai Revolutiei Ungare, 4 fiind impuscati iar 9 spanzurati langa zidurile cetatii. Eftimie Murcu, care a fost liderul revolutionarilor din Banat a fost condamntat si a executat 4 ani de inchisoare in cetate.

In 1914 dupa atentatul de la Sarajevo, Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand de Habsburg (asasinat care a pornit Primul Razboi Mondial), a fost intemintat in cetate. Iar dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial in cetate au fost deportati prizonierii de razboi si populatia sarba, iar datorita conditiilor proaste de detentie, a maltratarii, foametei, frigului si ciumei in cetate mor peste 2000 de oameni.

Incepand cu 1918 cetatea alaturi de Arad iau parte la miscarea de realizare a Statului National Unitar Roman, in cetate constituindu-se Consiliul Militar, garzile nationale si Consiliul National Roman. Pe 10 iunie 1919 in cetate intrand prima unitate militara romana (Regimentul 6 Vanatori). In perioada interbelica cetatea este folosita ca si cazarma pentru unitatile romane.

Intre 1945-58 cetatea este ocupata de o unitate sovietica, iar in 1958 aceasta este inlocuita de Regimentul 19 Infanterie sosit din Bistrita, Batalionul 191 Infanterie “Colonel Radu Golescu” pastreaza traditiile lor.

In timpul Revolutiei din 1989, pe 21 decembrie militarii din cetate trec de partea revolutionarilor inca de la ora 10 dimineata, astfel cu ajutorul militarilor Aradul devine oras liber, imediat dupa Timisoara. In urma ciocnirilor de la Revolutie 4 militari au murit si 19 au fost raniti.

Astfel, momentan sunt aproape 250 ani de prezenta militara permanenta in Cetatea Aradului.

Ca si fapt inedit: Biserica din Cetatea Aradului a fost construita , in prima ei forma, de calugarii francisani ai “Ordinului Sfantul Francisc d’Assisi”, in anul 1705, ulterior cetatea fiind construita in jurul bisericii.

Dec 10

Sunt mandru ca sunt Aradean, asa cum am si o categorie si un tag: Mandru ca-s Aradean. De ce sunt mandru? Pentru ca e un oras foarte frumos, un oras cu o istorie impresionanta, un oras cu oameni minunati, etc.

Dar tu, tu care esti din alt oras, iti iubesti orasul? Hai enumerati de ce va iubiti orasul, cat de mult, etc.

Fa o asemenea lista si scrie, scrie despre dragostea ce o porti orasului tau, descrie-ti iubirea fata de orasul tau. Nu o poti face? Nu as spune asta, nu cred ca exista oameni care sa-si urasca orasul natal, exista? Sper ca nu.

Pana la urma astept sa aflu cat de mult iti iubesti orasul si de ce.