exagerat Posts

Ce poti face cu 6 milioane de Euro?

A aparut in presa in urma cu cateva zile un articol despre o noua investitie ce primarul vrea sa o faca in Arad: sa mansardeze cladirea primariei.

Atentie !!! Da, ATENTIE !!! Cladirea primariei, Palatul Administrativ este monument istoric !!! Numar de inregistrare: AR-II-m-B-00548, construita intre 1874 si 1876. Asadar NU se pot face astfel de investitii fara de aprobarea Ministerului Culturii (din ce stiu ei trebuie sa aprobe asa ceva).

Primaria Arad

Da, in planurile initiale ale Palatului Administrativ era vorba de 2 etaje, dar datorita situatiei financiare de atunci s-a renuntat la a mai construi si astfel cladirea a ramas in forma actuala. E important de stiut si acest detaliu, face parte din istoria cladirii, dar eu nu sunt de acord ca in istoria cladirii sa apara ca in anul 2013 sau 2014 s-au efectuat lucrari de mansardare, s-a pus tamplarie PVC, etc. si astfel cladirea a fost complet remodelata.

Suma vehiculata pentru aceasta investitie este de 6 milioane Euro, bani care ar putea face diferenta la multe din cladirile ce stau sa cada prin Arad. De exemplu primaria ca si institutie ar putea achizitiona (dupa negocieri) Teatrul Vechi (costa 2 mil. Eu si ar fi bani si pt. renovare, dotare, etc.), ar putea institui un fond de garantare a unor imprumuturi avantajoase pentru proprietarii ce nu poseda sumele necesare renovarii de cladiri care stau sa cada pe centru, ar putea asfalta o multime de strazi din cartiere sau din centru care sunt peticite si care te scurtura daca ai mai mult de 20 km/h, etc.

Din pacate din nou, se va face un studiu de fezabilitate, se va plati acest studiu (oare aceeasi firma face mereu studiile acestea?), se va pune la naftalina si dupa un timp, cand lumea mai uita de situatie, se va trece prin consiliul local (controlat 100% de actualul primar) si ne vom trezi ca se vor apuca de munca fara ca noi sa mai putem face ceva.

Hai sa mai dau inca doua exemple de situatii ciudate: Piramida de sticla din p-ta Av. Iancu, va mai amintiti de ea? Da, am scris si despre ea. Si acum inca un exemplu care pe mine ma face sa rad, dar nu pt. ca sunt amuzat (neaparat), ci mai mult rad nervos: amplasarea Monumentului Marii Uniri (care imi pare complet lipsit de semnificatie, care culmea s-a rupt cand il aduceau din China, da, totul se face in China, inclusiv monumente de catre artisti romani), monument care conform studiului de fezabilitate (da, s-a facut unul), ar trebui amplasat pe lacul din Podgoria, lac care de curand a primit o fantana arteziana muzicala.

Acum sa pun cateva intrebari de bun simt si logice: monumentul va fi deasupra jeturilor? Va fi udat de jeturile de la fantana arteziana? Din ce am inteles va exista un pod sau cale de acces suspendata de pe mal pana la monument pentru depunerea de coroane, este loc pt. 1, 2 sau 3 persoane? Se va merge in sir indian pana la monument? Ce se va intampla cand un sobor de preoti va tine slujba si fantana arteziana va incepe a stropi in ritm de muzica, conform programului?

Se va reamplasa fantana arteziana? Daca da cine suporta costurile acestei greseli? Tot noi, cetatenii? Unde va fi reamplasata? Va fi pusa la naftalina? Va fi reutilizata pe Mures? Apropos, cu fantana de pe Mures ce se aude?

Si uite asa ajung din nou la bani, fantana de pe Mures si tot ce tine de ea ar fi vreo 5 milioane de Eu, chiar are rost sa aruncam banii asa, aiurea pt. asa ceva? Nu se pot utiliza pentru a face orasul mai frumos? Sa-l facem mai sigur? Eu unul ma tem de multe ori sa merg pe centru pt. ca nu stiu de pe care cladire poate sa cada tencuiala si sa ma trezesc in spital, sau mai rau, sa nu ma mai trezesc deloc.

Si uite asa, am ajuns sa mentionez 6-7 articole TOATE despre cum Aradul se poate imbunatati altfel decat prin proiecte inutile, proiecte care nici macar nu sunte fezabile si al caror impact a fost eminamente negativ atat in presa locala cat si fata de oamenii de cultura ai orasului.

Hai sa investim banii acestia in cultura, hai sa dam sansa ca Biblioteca Judeteana, Muzeul de Istorie si Stiinte ale Naturii, Filarmonica de Stat, Teatrul de Stat, Teatrul de Marionete, etc. sa primeasca sume de bani (nu zero cum am vazut in bugetul pentru 2013, versus 11.000 de mii de lei – adica 11.000.000 lei bani alocati pentru concerte si festivaluri) si sa investim in cultura daca tot dorim sa devenim Capitala Culturala Europeana in 2021.

Buget 2013

Mentiune: nu vreau sa fiu critic, nu vreau sa fiu rau, dar imi iubesc orasul si de aceea imi doresc ca investitiile in Arad, din banii mei ca si cetatean, sa fie utilizati cat mai eficient. Daca dorim sa ajungem Capitala Culturala Europeana in 2021, sa investim in cultura si nu in a schimba fata orasului. Sa scoatem in evidenta ce avem, nu sa facem ceva nou, sa apelam la istoria sa bogata (am avut prima fabirca de masini – M.A.R.T.A, oras liber regesc, Crucea Alba unde Liszt a concertat, etc.). Sa investim in istoria orasului, sa evidentiem multiculturalitatea ce a existat in Arad, sa reinviem placerea de a te plimba pe Corso (B-dul Revolutiei), etc., hai sa reparam si sa pastram ce avem inainte de a construi chestii noi, nepotrivite, inutile sau urate.

Fantana arteziana de pe Mures

Am fost prezent azi la mai bine de jumatate din discutia ce d-ul Gheorghe Falca a purtat-o cu 7 aradeni, doi dintre ei sunt membri ai Asociatiei Comunitatea Durabila, un fost candidat la primaria Aradului (din partea PAS, daca bine imi amintesc), 3 ingineri (eu, Paul si Kristian care este si ziarist). Au mai fost prezente inca alte 3 persoane: d-na Adela Cristea, o doamna din conducerea Clubului Victoria si inca un tanar, dar acestia nefiind invitati au fost poftiti (mai mult sau mai putin elegant) sa paraseasca sala deoarece doar cei invitati au putut lua parte la discutii.

Am sa redau acum ideile principale ce s-au discutat cat timp am fost prezent, iar la final am sa imi exprim parerea personala.

La inceput s-a discutat legat de comunicarea cu populatia, prin intermediul massmediei care fiind privata nu are spatiul si interesul necesare in a prezenta toate informatiile asa cum sunt ele prezentare de catre institutia primariei. D-ul primar a amintit de conferinta de presa ce a avut loc inaintea discutiei cu noi, conferinta de presa in care s-au prezentat unele proiecte cum ar fi: reparatia si dezvoltara a 16 km de trotuare in intregul municipiu (s-a insistat putin pe zona Gai unde in apropiere de Bidi se va face marea parte a investitiei), alocarea de spatiu pentru bustul lui Nicolae Cajal, in apropierea Sinagogii si in final studiul de fezabilitate a fantanii arteziene de pe Mures.

Ulterior s-a trecut la prezentarea unor proiecte care fac parte din principalele obiective ale primariei, dar nu inainte de a ne explica si exemplifica modul in care bugetul local este format (un exemplu de alocare a fondurilor: taxele locale ale cetatenilor acopera doar iluminatul public pe un an). S-a trecut apoi la discutii legate de viziunile din punct e vedere politic asupra masurilor populiste, modul in care alti primari au cheltuit banii, etc. subiecte care pe mine unul, sincer, m-au plictisit si chiar nu ma interesau, de gen: subventionarea gigacaloriei, informarea cetatenilor legata de modernizarea CET (48 milioane EU, minim 20% din bani vin din certificatele verzi), faptul ca un primar a facut sau nu treaba si daca aceasta influenteaza sau nu alegerea primarului.

Dupa un timp s-a ajuns intr-un final si la un subiect ce pe mine ma interesa si unde am venit cu intrebari: Capitala Culturala Europeana, si mai exact, de ce nu se investeste in Teatrul Vechi, Teatrul Classic, Teatrul de Marionete, etc. investitii care ar aduce un plus la cultura, de ce nu se investeste, asa cum Debrecen a investit intr-o biblioteca (care in brosura lor de prezentare era extrem de frumoasa), de ce nu se investeste in galerii de arta, muzeul de istorie, cel de stiinte ale naturii (ambele prafuite si fara e amenajare sau exponate care sa atraga izitatori), de ce nu se investeste in dezvoltarea culturii si se investeste intr-o fantana arteziana plutitoare pe Mures, adica de ce nu se aduce la zi ce avem, sa se imbunatateasca ce avem, iar ulterior sa trecem la fantani arteziene si alte asemenea investitii. Aici eu unul mi-am exprimat aceste nelamuriri, precum si faptul ca pentru a candida la pozitia de Capitala Culturala Europeana, Aradul ca si oras trebuie sa arate prin istoria sa ca a fost un oras pasnic, un oras in care multiculturalitatea a generat armonie, cultura a avut o baza solida si a crescut. Apoi am aflat ca noi ar trebui sa avem anumite valori care din pacate se pot degrada si ca atat Clujul cat si Timisoara au un avans in ceea ce priveste cultura, fiind orase in care cultura este mult mai bine dezvoltata si mai puternic reprezentata fata de Arad.

D-ul primar ne-am mai impartasit cateva informatii legate de Zona Industriala de Vest, a carei economie este mai buna comparativ cu cea din perioada interbelica, perioada de boom maxim a Aradului. Am aflat si faptul ca de la 26% suprafata construita in timpul mandatului d-ului Dorel Popa, in primul mandat al d-ului Falca suprafata construita a crescut la peste 46%, iar acum se apropie de 70% (suprafata construita fiind cea acoperita de hale de productie). Somajul in Arad fiind acum de 3% (?!).

S-a discutat putin si legat de UTA, faptul ca primaria plateste toate cheltuielile, mai putin salariile jucatorilor. Legat de stadionul UTA si renovarea/extinderea/modernizarea sa, d-ul primar sustine ca din 2004 s-a cerut de catre cetateni, suporteri si alte persoane, sa se investeasca in stadion. Cu toate acestea nu a facut acest lucru deoarece, spune dumnealui, prioritare au fost alte investitii in infrastructura, astfel ca pana in anul 2014 toti parametrii de infrastructura sa fie peste 90% (canalizare, gaz, apa, drumuri, etc.), iar acum suntem in faza de facere/refacere a drumurilor dintre blocuri.

Acum suntem in faza in care dezvoltarea culturii este prioritara, acum fiind momentul ideal pentru astfel de investitii, iar in acest moment se pregateste strategia de dezvoltare a orasului pentru perioada 2020-2030, astfel fiind acum oportune investitiile in cultura.

D-ul primar ne-a spus apoi despre colaborarea cu companii de consultanta din Barcelona si Bilbao, cum acestea au o experienta extinsa asupra cresterii si dezvoltarii durabile a unui oras, si faptul ca in cursul acestui an domnia sa se va intalni cu primarul Barcelonei.

Subiectul central al discutiei a devenit Cetatea Aradului, ce poate sa atraga turistii, care este modul in care poate fi promovata acceasta ca si obiectiv turistic cu fonduri de 200 milioane euro care i-am putea primi de la UE pentru renovarea cetatii daca ea intra in circuitul civil. Dar in Arad in acest moment cultura este la pamant si astfel turistii nu au ce vedea si vizita in afara de Parcul Reconcilierii si grupul statuar Cei 13 Generali, parc care este singurul obiectiv major care atrage turisti in Arad, aste dupa spusele d-ului primar si alte lui Paul. Ajungand discutia la str. Metianu (condusa de Paul in aceasta directie), d-ul primar a recunoscut ca s-a exagerat cu marmura pe acea strada, ea fiind “un exercitiu pe fonduri europene”.

In argumentatia fantanii si a importantei ei, discutia s-a dus acum spre Barcelona si anume cum Gaudi a fost lasat sa construiasca cladiri noi langa cele vechi, astfel atragand spre obiectivele turistice si alti turisti si implicit aceasta combinatie a crescut fuxul de turisti. In Bilbao, oras industrial, in care spatele cladirilor era spre apa, s-a facut un plan pe 20-30 ani, plan in care au implicat si Guggenheim care au construit un muzeu, investind astfel 100 milioane EU in plina criza a combustibililor din anii ’70-’80, astfel un brand a adus turisti si dezvoltare a zonei. La fel si in Arad, d-ul primar se lupta acum pentru cetate, care astfel sa devina un obiectiv principal pentru Arad.

Discutia a deviat putin spre investitiile si planurile de dezvoltare pentru spitale, care au intrat in directionarea autoritatile locale, iar astfel primarul, neavand cunostinte in aceste domenii, apeleaza la firme de consultanta care ofera astfel planuri pentru mentinerea si dezvoltarea spitalelor.

S-a trecut la o comparatie intre filarmonica din Arad, Timisoara si Cluj, cele din urma depasind-o pe cea din Arad. Cu toate astea primaria finanteaza 98% din cheltuielile filarmonicii, doar 2% fiind acoperit din resurse proprii.

Primaria a cerut in Viena, la arhive, informatii legate de istoria Cetatii Aradului, informatii care sunt multe si extrem de interesante, care dovedesc faptul ca in perioada in care Aradul a fost parte a imperiului Austro-Ungar, cetatea a fost folosita drept inchisoare pentru revolutionarii francezi (in articolul meu mai vechi gasiti si alte informatii de acest gen, legate de partea necunoscuta a istoriei Cetatii Aradului). Astfel, aceste informatii pot fi utilizate ca si povesti centrale pentru documentare care sa fie proiectate pe perdeaua de apa ce fantana arteziana o va proiecta chiar in apropierea Cetatii Aradului. Si iata ca asa toate aceste informatii si istorii pot ajuta in a promova Aradul ca fiind un oras multicultural european.

Clujul este vazut ca si un oras nationalist, Timisoara ca un oras elitist, iar Iasiul nu va intra in competitie in aceasta forma, toate acestea fiind in avantajul nostru in cadrul candidaturii noastre pentru Capitala Culturala Europeana.

Asadar, fantana arteziana de pe Mures, va atrage, va soca si va deveni un punct important in obiectivele turistice ale Aradului.

Acestea fiind spuse eu a trebuit sa plec si astfel nu am obtinut mai multe informatii legate de fondurile care vor servi pentru aceasta fantana arteziana. Din ce am citit in acest document fondurile ar fi din “bugetul local si/sau surse alternative”.

Acum, parerea mea: nu vad rostul fantanii arteziene, vad rostul amenajarii malului Muresului, a zonei verzi de pe faleza, chiar si a unei parcari subterane sub terenurile de sport de la “Constructorul” asa cum apare pe plansele ce le-am vazut ieri, dar fantana imi pare din punctul meu de vedere cam inestetica si nepotrivita ca si amplasament si scop. Cu toate astea trebuie sa recunosc faptul ca planul pe termen lung suna destul de bine, dar inca nu stiu sigur daca poate fi pus in aplicare. Sper ca intradevar strategiile enumerate de catre d-ul Gheorghe Falca sa fie eficiente si sa reusim astfel sa ajungem Capitala Culturala Europeana in 2021.

Pana cand vom vedea cum evolueaza lucrurile pe mai departe spun atat: pentru Arad, pentru dezvoltarea orasului, a culturii si pentru a imbunatati tot ce tine de acesta merita sa ne implicam, noi, simpli cetateni, sa ne exprimam parerile, sa le sustinem si sa luam parte activ la deciziile ce se iau in cadrul Primariei, a Consiliului Municipal si a altor institutii ce conduc orasul nostru. Hai sa ne implicam si astfel sa avem un oras mai frumos, un oras de care sa ne mandrim si in care sa dorim sa ramanem si sa ne crestem copiii.

Io pe care sa-l votez?

Am o dilema: nu stiu pe care sa-l votez dintre cei pe care i-am vazut ca s-au inscris in cursa pentru a ma reprezenta. Problema cea mai mare e ca sunt o multime pe care sub nici o forma nu vreau sa ma reprezinte.

Hai sa explic ce stiu despre unii si altii si de ce eu chiar nu stiu unde sa pun stampila. Ordinea este aleatoare, e dupa cum imi amintesc eu ca ar participa.

Ovidiu Marian – traseist – a pornit din PNTCD, a trecut la PD (PD-L), apoi la PNL, la fiecare partid a stat cam 4 ani, cum partidul da semne de oboseala sau ca o ia jos in sondaje, cum hop, se muta la altul.

Dorel Popa – disparut – dupa mandatul de primar al Aradului in urma cu mai bine de 9 ani, a cam disparut din politica, acum a revenit si vrea sa ajunga la Bucuresti. A mai avut ceva prezente in presa da’ foarte nesemnificative, atat de nesemnificative incat nici nu-mi amintesc despre ce era vorba.

Mihai Razvan Ungureanu – strainul – daca PD-L Arad nu ar fi cea mai puternica filiala din tara si daca aradenii nu ar fi votat masiv PD-L la locale (cred ca suntem singurul judet unde PD-L are majoritate in CLM si CJ), MRU ar fi candidat cu siguranta in alt fief PD-L pt. a fi sigur ca prinde un loc in parlament. Intrebarea de baraj e: va face el ceva pt. Arad? El trebuie sa ne reprezinte, e Bucurestean (din cate stiu), a calcat in Arad doar adus pt. campania electorala. Chestie interesanta: Falca e pe mai toate afisele, e clar ca e “locomotiva” in ceea ce priveste votantii aradeni, da’ totusi, sa aduci un Bucurestean sa candideze in Arad cu ajutorul lu’ Falca, asta deja intinde coarda cam mult pt. mine. Sa va mai spun de cutiile de chibrite cu fetele candidatilor ce “ARD” de nerabdare sa ajunga in parlament si senat? Is amuzante rau, cu un iz ironic si cu ceva subtilitate, atat doar ca io interpretez altfel lucrurile, prin propiul meu filtru.

Lia Ardelean – raritate – o data la 4 ani o vedem activa, inainte de locale a fost din nou activa pt. ca a candidat la primarie, in rest, eu unu’ nu aud si nu vad o stire cu/despre ea decat foarte rar.

Claudia Boghicevici – ha? – sincer am auzit de ea, da’ nu mi-a ramas nimic in cap legat de ce a facut, cum ce si cand. Am doar o imagine in cap, o doamna/domnisoara blonda care apare pe afise alaturi de restu’ candidatilor ARD.

Eusebiu Pistru – Ford si bani – aici stiu ceva mai multe, am prins stiri si informatii despre d-ul Pistru, dar eu il asociez cu doua lucruri: detine Ford Arad si are bani facuti din contracte cu statul, mai exact cu primaria. Il vad ca fiind un protejat al lui Falca si ca fiind un fel de bancher al PD-L Arad.

Florin Galis – PNL – Despre Galis stiu cateva lucruri din perioada de acum 2-3 ani cand eram activ politic in PNL, a venit cu o echipa noua, tanara si a facut ceva schimbari in PNL Arad. Cu toate astea in afara de cateva conferinte de presa in care a criticat administratia locala PD-L, guvernarea trecuta, etc. nu imi ramne in minte nimic special. Sunt in schimb curios de ce nu aud nimic legat de activitatea consilierilor PNL in CLM si CJ, imi pare mie sau oamenii din CLM si CJ voteaza la unison, indiferent de partidul din care fac parte. Da, stiu, PD-L are majoritate, da’ poate ca o data ce vine cineva cu argumente si solutii alternative se va produce schimbarea si aparatul de vot PD-L sa inceapa sa si gandeasca.

Gheorghe Seculici – socru’ – despre el stiu ca e socrul lui Falca (gresesc?) si in afara de faptul ca s-a certat cu Falca inainte de a se stabili listele pt. parlamentare nu am prea auzit multe. De fapt in afara de faptul ca este socru’ lu’ Falca si ca s-au mai certat ocazional nu prea stiu mai nimic.

Mihail Neamtu – cine? – Ma scuzati ca sunt asa de franco da’ sincer nu am auzit de dumnealui, nimic, chiar nimic (acum cateva ore am inteles ca s-a mai luat la “tranta” cu cativa din prietenii mei de pe Facebook si ca a sters comentariile, le-a blocat accesul la profilul sau public, etc. auch, aici de un PR bun e nevoie). Aaa, e din partea ARD candidat.

Flavius Maduta – cine? – Nah, aici chiar nu am nici o informatie. Stiu ca e de la USL si atat. Acum cand scriam despre am dat de un articol in care am vazut ca d-ul Neamtu se indoieste de competentele dumnealui.

Dorel Popa – Padurice si D+D – Un fost candidat la primaria din Arad, proprietar al cladirii de sticla de langa bazinul de inot Padurice si actionar/administrator/director la D+D (sper sa nu gresesc). Stiu ca s-a luptat si se lupta destul de aprig prin presa, dar in afara de cateva discutii si afirmatii mai acide la adresa lui Falca nu mi-a mai ramas altceva.

Mihaita Calimente – batran – De d-ul Calimente nu stiu prea multe, este mai batran (pe la un 50-60 ani), am auzit in presa ca ar fi ceva acuzatii legate de fraudarea referendumului, da’ nu-s sigur.

Traian Igas – fostu’ ministru, ala cu sangele in instalatie – Cu asta am ramas, scandalul cu concedierea de angajati MApN si celebra faza “n-au avut sange in instalatie”. Ce m-a distrat atunci mult a fost replica politistilor si a jandarmilor: s-au dus si au donat sange. Geniala replca, geniala.

UDMR – aceeasi – nah, nu m-a interesat pana acum cine candideaza de la ei, presupun ca-s aceeasi. Au acelasi nr. de votanti (+ sau – cateva sute, in functie de decese, prezenta, natalitate, majorat, etc.) si de principiu prind 1-2 posturi.

PPDD – vai de noi – nah, daca astia prind locuri in parlament si senat sa ne fereasca sfantu’. Am auzit ca au promis cresteri de salarii, pensii, trai mai bun, bani dati moca la cam toti romanii, etc. Adica chestii care prind doar la acei oameni care sunt credului si au 0% cunostinte despre economie si cum ar trebui lucrurile sa functioneze in stat, economie, lume, etc. Totusi, pt. ca PRM a cam disparut, cred ca isi vor gasi destui votanti sa prinda ceva locuri in parlament si sa isi negocieze ceva pozitii pe acolo pentru a asigura majoritati. Asa cum in Arad si-au negociat un post de viceprimar si unu’ de vicepresedinte CJ (sau CLM, nah, aici nu mai stiu ce alt post si-au negociat, da’ stiu ca mai au ceva pe langa viceprimar).

Nah, inchei toata lista si spun asa: eu ca si alegator care vreau sa schimb ceva, sa vad ca Romania are sanse sa o ia inainte, sa creasca, sa vad ca politicienii sunt dispusi sa faca un efort pentru a ne sluji pe noi si tara, asa cum jura la inceput de mandat, io cu cine naiba sa votez?

Atentie, mic “disclaimer”: limbajul colocvial, informatiile si parerile sunt o expresie libera sub forma de pamflet (sau nu? :D).

Voyo vs. the rest of the world

Da, m-am inspirat din Scott Pilgrim vs. the Wolrd si nu mi-e teama sa o spun. Dar sa revin la titlu inainte ca sa va razganditi si sa plecati de aici :P. Asadar, Media Pro, prin intermediul voyo.ro incearca sa ofere continut in mod legal intr-o piata in care continutul legal nu este prea de succes.

Am vazut ca tot mai multa lume se agita, s-au creat canale, pagini, conturi, etc. pe care se promoveaza boicotarea si/sau inchiderea voyo.ro. Nu sunt de acord cu astfel de manifestari din mai multe motive: primul este acela ca nu se poate ca industria cinematografica sa traiasca din nimic. Al doilea motiv este acela ca pe langa munca depusa pentru turnarea unui film/serial se mai cheltuie o suma frumusica pentru promovarea filmului.

Acum, trebuie sa recunosc, sa nu fiu ipocrit, si eu am utilizat site-uri gen vplay.ro pentru a urmari anumite seriale care la noi in tara nu sunt sau sunt date dar cu minim 2-3 ani in urma (inclusiv subiectele glumelor expira in acest timp, daramite substratul glumelor). Cu toate astea, daca gasesc continutul care il doresc cu plata si pot astfel sa fiu legal, bineinteles daca si imi permit, atunci il achizitionez. Imi pare normal si de aceea si fac asa.

Multi stiu ca imi place sa merg la cinematograf, iata acesta este inca un motiv important, si anume faptul ca stiu sigur ca pretul pe care il platesc se va reflecta in cecul ce il primeste productorul, regizorul precum si actorii. Da, stiu, sunt o multime de intermediari, da’ pana la urma cei ce au muncit sunt rasplatiti pe masura muncii si pot spune cu mandrie ca si eu am contribuit acolo.

Asadar, hai sa nu sarim pe voyo.ro pentru simplul fapt ca vor sa intram in legalitate. Sa sarim pe ei pt. scandalul creat, pentru campania de imagine si publicitatea gratis ce au obtinut-o astfel. Sa sarim si sa le cerem sa ne ofere cat mai multe din serialele de succes de acum, aduse la zi, cu arhive si modalitati de a urmari la ce episod ai ramas, etc. Evident cand cerem aceste lucruri sa le cerem, neaparat, la un pret decent, care sa si-l poata permite cat mai multa lume si nu doar aceia care castiga salarii de peste 2000 lei.

Concluzia: sunt pro voyo.ro, da’ cu limite si sunt si pro site-urilor gen vplay.ro, din nou, cu limite. Pe scurt, tin cu ambele tabere, in egala masura :D.

Cand politica nu ajuta un oras si piramida din p-ta Av. Iancu

Ieri am luat parte la Sedinta de Consiliu Local a Municipiului Arad. Ce am vazut, ce am auzit si cu ce am ramas … well … hai sa va spun.

In primul rand motivul vizitei mele a fost Punctul 3 de pe ordinea de zi: Proiect de Hotarare Locala pentru aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investitie: “Amenajare Parcare Subterana – P-ta Avram Iancu din Municipiul Arad” – initiativa primarului. La acest proiect in reprezentarile 3D si in plansele prezentare, in schite si planuri apare o piramida de sticla si metal (ca si cea din Paris de la Louvre). Pe mine m-a surprins si oripilat totodata o asemenea aparitie intr-o zona in care clar, cladirile vechi sunt inca bine repreznentate, inca relativ bine intretinute si unde avem o statuie cu o semnificatie (Eroul Necunoscut).

Piata Avram Iancu este un ansamblu arhitectural unitar, din cate stiu Ministerul Culturii trebuie sa aprobe modificarile aduse pietei pentru a nu dauna acestui ansamblu arhitectural unic in tara. Cladirile din p-ta Av. Iancu sunt toate exemple foarte bune a modului in care arhitectura din Viena si Budapesta a influentat arhitectura din Arad. De aceea am spus ca ar fi bine sa merg la sedinta de CLM pentru a-mi exprima ingrijorarea fata de amplasarea iresponsabila a unei piramide de sticla intr-o piata cu valoare arhitecturala de exceptie.

Pentru cei ce doresc sa participe la astfel de sedinte cateva sfaturi: ajungeti cu 10 minute mai repede decat ora oficiala, inscrieti-va la secretarele prezente, precizand punctul la care vreti sa luati cuvantul, in momentul in care acel punct este in discutie ridicati mana pentru a va vedea presedintele de sedinta si sa va recunoasca dreptul de a vorbi, fiti aproape de un microfon (sedintele se inregistreaza sau ceva).

Adevarul este urmatorul fata de piramida ce m-a oripilat: momentan proiectul a trecut cu 16 voturi pentru 1 abtinere si 3 voturi impotriva. Este doar studiul de fezabilitate (adica merita sa facem, cat costa si ce avantaje/dezavantaje aduce proiectul), pasul urmator fiind o reevaluare, obtinere de PUZ si abia la PUZ daca ramane piramida va trebui sa luam atitudine serioasa. Eu am luat atitudine preventiv, in momentul in care inca se mai poate face ceva 😀

In cadrul prezentarii proiectului d-na inginer arhitect din partea firmei care a pregatit planul a incercat sa explice ca asta a primit in tema de lucru (adica piramida a fost solicitata), o inteleg si atunci ajung la concluzia ca aceasta piramida a fost ceruta de cineva care a gandit si pregatit ideea, cineva care nu s-a gandit la ansamblul arhitectural din p-ta Av. Iancu, asa cum s-a intamplat cu Strada Metianu, unde mobilierul stradal modernist nu se potriveste, alaturi de pavajul si bilele pentru obstructionarea auto, cu ce inseamna arhitectura strazii. Toata stima pentru renovare (merita ca Metianu sa devina strada PUR pietonala), dar nu cred ca s-a facut chiar cum trebuie, deviez da’ nah, intelegeti.

Sunt poate mai conservator de felul meu, dar sunt de parerea ca istoria, arhitectura si ce exista deja merita sa fie pastrat intact, mentinut, intretinut si subliniat, scos in evidenta, nu eclipsat de ceva ce nu-si are de loc rostul, locul si nu se potrivese unui ansamblu bine inchegat.

Un lucru bun: se doreste creerea unei zone/axe centrale cu pietonal de la Turnul de Apa, prin p-ta Reconcilierii, p-ta Mare (catedralei ortodoxe), Metianu, p-ta Av. Iancu, str. N. Balcescu, cladirea liceului Moise Nicoara, malul Muresului, o zona care sa fie toata renovata si sa poata deveni un punct de atractie al Aradului. Idee buna daca se va include in ea si: Strandul (renovat si transformat in centru de recreere ca si cum a fost in urma cu 7-10 ani), Cetatea Aradului (redata circutului turistic, renovata dar fara sa devina bazar, centru comercial, etc. devenind un obiectiv turistic PRIMORDIAL pentru Arad).

Acum ajung la titlu, de ce politica nu ajuta, pentru ca am vazut cum s-au iscat discutii aprinse, contre elegante si mai putin elegante, impunsaturi directe, indirecte, sub centura, etc. intre politicieni. Am vazut si cum se voteaza: consilierii PDL (majoritari) ridica mana automat, nu intreaba, nu comenteaza, nu vin cu propuneri, nimic, fac cum li se dicteaza. Consilierii din opozitie incearca ceva, nu au cum sa schimbe voturile (sunt doar 3 care au votat contra), dar sunt si putin mai rai, ataca prima data, uneori iti dau impresia ca nu au citit tot ce aveau de citit (ca ulterior sa afli ca de fapt nu s-a trimis de la primarie). Pe scurt, un mic show, discutii aprinse, orgolii ce nu incap in sala mica in care eram prezenti, bataturi calcate de ambele tabere, etc. toate astea in dauna noastra ca si cetateni. De ce spun asta? Pentru ca in loc ca politicienii sa se certe, se poate colabora, se pot aduce imbunatatiri la orice proiect, se poate face un bine pentru oras si pentru noi, cetatenii care i-am votat (aia ce i-au votat, restu’ sa taca, daca nu au fost la vot nu au dreptul sa vorbeasca, ei nu s-au exprimat, asa ca sa suporte).

Un alt lucru care m-a mirat, nu se discuta aprins cand vine vorba de spitale, cultura, etc. banii care s-au dat au fost dati dupa anumite criterii pe care nu le inteleg, nu le vad ca fiind bune (mai mereu spitalele raman fara bani). Ce e de facut si cu acestea?

Sunt efectiv consternat de modul in care politica, uneori, da cu stangul in dreptul si se poticneste, creaza probleme si strica din lucrurile bune si frumoase ale unui oras. Din pacate asta este politica, dar tot ce sper este ca pana la urma politicienii sa inteleaga ca ei trebuie TREBUIE sa faca tot ce le sta in putere pentru a pastra frumusetea orasului nostru si pentru a-l transforma in acel oras minunat pe care il vedem in fotografiile si vederile vechi.

Pentru cei ce vor sa vada mai multe fotografii de la sedinta CLM, aici le gasiti.

Inchei cu o fraza: I LOVE ARAD !!! Da, imi iubesc orasul si de aceea vreau sa devina mai frumos, bun si sa fie locuit de oameni care sa-l aprecieze.

7

Pentru mine 7 este o cifra mare … din mai multe motive … totusi pentru mine azi 7 nu este complet.

Dar ce inseamna pt. tine 7?

7 zile/saptamana;
a 7-a zi – ziua de odihna;
a 7-a zi – ziua sfanta;
7 povesti magice;
7 purici pe un picior;
7 vieti (pentru cine a citit Liviu Rebreanu – Adam si Eva);
7 ani de acasa;
etc.

As putea sa scriu o multime de exemple, dar intrebarea mea este ce reprezinta pt. tine 7?

Legat de ultima mea afirmatie … iti trebuie 7 ani de acasa sa recunosti ca ai gresit si sa incerci sa repari o greseala. Cei 7 ani de acasa te ghideaza in viata sa nu minti, furi, inseli, etc. Ai nevoie de cei 7 ani de acasa sa fi o persoana responsabila si care sa nu strici viata celor din jurul tau cu decizii inconstiente, sa calci in picioare principii morale si sa iti bati joc de eforturile celor din jurul tau, cei care au dorit mereu ce e mai bun pentru tine.

In ziua de azi din pacate lumea nu mai tine cont de toate cele, esti calcat in picioare, batjocorit si toate astea pentru ca ai fost bun cu o persoana, ca ai ajutat, ca ai incercat sa faci ce este corect, ca ai incercat sa traiesti conform regulilor morale, conform cresterii, conform celor 7 ani de acasa. Esti luat in deradere daca spui ca ai principii morale si nu intelegi lucruri ce tin de “imoralitatea” din ziua de azi, lucruri care in urma cu ani de zile ar fi provocat o reactie violenta (o palma sau chiar mai multe de la mama/tatal tau).

Pot spune cu dezgust ca nu-mi place lumea in care traiesc. De ce?

😛 Iar cu exemplu: mergeti intr-o discoteca si vedeti reactia oamenilor cand DJ-ul sau mai degraba wannabe-ul de DJ, actual MC, exclama plin de “mandrie”: “Sa strige toti cei ce si-au inselat partenerul !!!”, iar reactia este una socanta … peste 90% din oameni striga … Asadar romantismul, cavalerismul, morala si toate cele ce au definit pana acum o relatie cu o persoana au disparut …

Cati din cei ce urmeaza sa se casatoreasca in ziua de azi sunt siguri ca sunt singura persoana din viata intima a celeilate persoane? Si nu ma refer doar la a fi prima persoana cu care sa fi fost, asa cum e conform religiei? Spun si la faptul ca urmeaza sa te casatoresti cu cineva iar acel cineva are o alta persoana pe care o tine doar pentru relatii intime, caci deh … tu esti de altfel persoana ideala, dar la capitolul intim, ii altu’/alta mai buna …

Dar destul despre lucruri negative, iata si cateva pozitive …

7 poate insemna varsta copilului tau, varsta la care tu il duci la scoala pentru prima data (OK, mai sunt si cei ce duc copiii la 6 ani). Poate insemna cei 7 ani de aniversare de la nunta, de la logodna, de la ziua in care v-ati cunoscut. La fel de bine 7 poate sa fie cifra ta norocoasa, cifra care la Loto ti-a adus mii de Euro sau chiar milioane. Poate sa fie ziua in care te-ai nascut. Numarul tau norocos sau preferat poate fi tot 7.

Asadar … ce este 7? pana la urma … ce inseamna 7 pt. tine?

S-a strigat Bingo !!!

Uite … in plina criza o afacere care aduce miliarde de lei profit.

Care ii faza cu Bingo-ul televizat? Daca pana acum era dupa ora 22 acum e de la ora 20, daca pana acum biletele erau 5 RON (3 bucati, adica 1,6 RON bucata), acum sunt 10 RON (adica 3,2 RON/bucata) … de ce? Pentru ca romanu’ ii credul, ii batut in cap si pentru ca romanu’ prefera un castig rapid si facil fata de unu’ muncit … asa ca in continuare ii in stare sa dea lunar cate 40 RON si sa stea lipit de sticla cate 3-4 ore sa ii vada pa Totiu si Palade cum se maimutaresc doar, doar ii pica lui para malaiata … ce mai … daca lucrurile nu ies … si nu castigi de loc sapt. viitoare iei doua ture de bilete … poate dublezi norocu’

Cum de nu s-au prins si nu au comentat romanii la faza de sarbatori? Adica: editie speciala de Craciun cu pret dublu la bilete si cu premii duble … si dupa … pretu’ o ramas dublu … si premiile … au revenit la normal … deci? Clar … stilu’ romanesc de lucru: daca mere si la pret dublu … tine-l acolo … profitu’ sa fie mai mare, ca fraierii tot cumpara.

Asa e cu toate preturile umflate peste masura … romanu’ nu stie sa fie unit si sa faca o greva ca lumea daca creste pretu’ nejustificat.

Ce sa mai spun de preturile din Romania? E deja clar si cunoscut … daca creste cotatia internationala la materia prima, creste pretu’ la orice produs, scade cotatia … pretu’ ramane la fel … pai daca romanu’ o putut sa plateasca pretu’ mai mare … de ce sa-l scadem … uite de aia la noi nu mere’ aproape nimica …

Gata … destul negativism pt. azi …

Biblia si cartile de capatai

Nu-mi place cum apar in tot felul de librarii si ziare sau la TV cate o reclama la o carte care primeste titulatura de Biblie a vanzarilor, marketingului, ororilor, etc.

Biblia este una singura, nu sunt sute … mii sau cine mai stie cate Biblii.

Restu’ de carti pot fi considerate ca fiind carti de capatai si nu Biblii. Asadar … va rog … incercati sa nu mai folositi expresii ca cea de Biblie a vanzatorului, se poate la fel de bine si este la fel de eficient sa spui: cartea de capatai a vanzatorului.

Uite ce spune DEX:

BÍBLIE s. (BIS.) scriptură, sfânta scriptură.

Bíblia (titlul cărții de bază a creștinismului) s. pr. f. (sil. -bli-a)

Conform Wikipedia:

Biblia (din lb. greacă βιβλίον, pl. βιβλία -cărţi) se referă la scripturile sacre din iudaism şi creştinism. Aceste scripturi sunt compilaţii ale unor documente separate (numite „cărţi”) scrise pe o perioadă lungă de timp. Au fost mai întâi adunate pentru a forma prima Biblie evreiască, Tanach, iar mai târziu, cu adăugiri, Biblia creştină, numită de creştini şi Sfânta Scriptură.

Asadar … va rog sa nu mai faceti astfel de asocieri, nu de alta da’ sincer prefer ca cele spirituale sa nu fie asociate cu cele materiale care dispar sau se schimba dupa cum cere nevoia.

De ce anu' asta Super Blog 2009 SUCKS …

Ca si prima fraza vreau dinainte sa se inteleaga ca aceasta este o parere proprie si ca este bazata pe participarea directa in concurs (se vede si din postarile facute in ultimele 2-3 luni).

Sa nu fiu inteles gresit, sunt patriot, patriot local (o spune si aliasul utilizat) si nu am nimic cu nimeni care joaca dupa reguli si care este cinstit. Nu aceelasi lucru il pot spune despre cei care incalca regulile, fac regulile in asa fel incat sa poata fi incalcate fara a mai da explicatii si nu in cele din urma cei ce mint.

Organizatorii competitiei se incadreaza in ultimele 3 grupe …

In primul rand … au facut regulile interpretabile … au mintit dandu-ne speranta ca daca ne tinem de treaba avem sansa sa castigam ceva … eu am castigat experienta … si un picior in dos … pe care il iau ca si pas inainte …

Anu’ asta m-am situat pe locul 10 … cu doua pozitii mai sus decat anu’ trecut … si depasit de un blog colectiv (iarasi povestea de anu’ trecut cu cate 2-3 oameni care scriu … si altii singuri … da’ asa ii si in viata … spiritu’ de turma 😛 ), care blog colectiv a “recuperat” 34 de probe in 3 zile si 3 nopti … wow … ca si fat frumos. Revenind la pozitionare … premiul pe care il primesc in acest moment … well … zero … aaa … scuze o sa primesc cica o diploma de participare … yeah … right … NO wrong !!! In cam toate competitiile primii 10 primesc ceva …

Uite si clasamentul: http://superblog.pcnews.ro/top.php

Conform celor spuse de organizatori (mincinosi si pot sa se supere da’ asa ii ca au mintit) la ora 16.45 azi 18.12.2009 trebuia sa avem trecute in clasament si punctele suplimentare, bonus sau cum s-or numi ele pentru inscrierea din timp la competitie … puncte pe care asa cum le vedeti voi le-am vazut si eu … adica deloc …

Desi am punctaj maxim 100 la o proba … premiu … nope … si cica sunt castigatori ai premiilor zilnice … de blogger al zilei … cu punctaje mai mici … acum … ma ajuta cineva cu rationamentu’ urmator: ai punctaj mare, nu primesti premiu’ pentru ca ai scris bine ci pentru ca un altu’ o scris mai bine ca tine si o primit punctaj mai mic … logic nu? EPIC FAIL !!!

In contiunare … punctajele se pot da din 1 in 1 … si primesc 100 puncte nu unu’ ci vreo 5 participanti … si doar unu’ din ei primeste premiu … cam in contradictie cu faza de mai devreme … da’ tot logic, nu? Adica nu se putea da 99 puncte la restu’ si doar la unu’ 100?

Next … premiu pentru comentarii … 250 USD … dupa ce vreme de 5 probe nu se premiaza nici un comentariu “de aur” (ca la manelistii cu copii de aur) … si brusc … un om care scrie 5 cuvinte ia mai mult decat cei ce scriu articole zilnic, chiar si 3-4 pe zi (sau 34 in 3 zile si 3 nopti ca praslea cel voinic …) ce sa mai zic … munca onesta este recompensata … tipic Rromaneste … deloc … asa ca … EPIC FAIL !!!

Ce sa mai spun … concursu’ de anu’ asta mi-a lasat din nou un gust amar in gura …

Da’ cum spuneam mai in toate comentariile mele de pe site-ul lor … nu ma dau batut … o fi sangele de Dac ce-mi curge prin vine care ma face sa fiu incapatanat si sa particip si la editiile viitoare … si mereu sa joc corect … in asa fel incat sa ajung sa castig … si ma voi incapatana sa particip pana castig … nu “dejaba”-s berbec 😛

LE: astia is bat joc de mine … au dat premiu’ la “castigatoru'” care are undeva la 300 USD cu punctaj de 98 puncte si eu cu 100 nu primesc ca cica ii gresala sponsorilor … zau … gresala se vede abia acum? si dupa ce s-a publicat si clasamentu’ final … interesant …