ganduri nocturne Posts

Suntem oameni fara omenie?

Încep prin a spune că uneori am tendința de a fi puțin mai negativist, de fapt în ultima perioadă (să fie cam doi ani) am fost mai mult negativist. Dar deviez de la subiectul ce vreau să-l expun azi: lipsa de omenie.

Citat-Victor-Hugo

De la scandalurile care șochează țara, la micile gesturi egoise, de la dezvălurile făcute „în confidență”, totuși multora, la minciunile „nevinovate” spuse zilnic, toate acestea ne prezintă o lume extrem de egoistă, lipsită de omenie, o lume falsă.

Da, trăim într-o lume falsă, în spatele unor măști frumoase, zâmbitoare, prietenești și pline de iubire. Dar măștile acestea sunt atât de departe de realitate și de imaginea adevărată a persoanelor ce le poartă încât șocul descoperirii realității poate duce la negare.

Nu am să intru în detalii, nu am să va dau exemple căci aș scrie vreme de câteva săptămâni și nu aș termina cu exemplele pe care le-am trăit eu.

Sunt curios, câți din cei ce impulsioneaza, învață, transmit altora cunoștințele lor, dobândite în ani de experiență, poartă măști pe care le dau jos atunci când oamenii nu le mai sunt de folos, atunci când se plictisesc, când se cred superiori, și își relevă adevărata față?

Văd o mulțime de postări pe rețelele (sau rețeaua) de socializare pe care majoritatea le împărtășesc cu noi dar care … well … nu prea sunt aplicate.

omenie

Sunteți de aceeași părere cu mine? Suntem oameni fără omenie? Suntem cu adevărat atât de egoiști încât masca ce o prezentăm muncii este mai importantă decât pacea sufletului nostru? Sper să îmi demonstrați că doar am avut ghinionul de a da de oamenii nepotriviți și că în realitate lucrurile stau mult mai bine.

Nu vă temeți, am să îmi revin, simt doar nevoia de a-mi scoate din sistem toate lucrurile negative ce mi-au fost lăsate de acei oameni plini de negativism care au plecat din viața mea imediat ce s-au descarcat de tot ce aveau negativ și mi-au rapit optimismul. E foarte probabil să încep prin a fi sincer cu acele persoane și a le transmite în urmatorul interval, față în față ceea ce m-a deranjat în atitudinea lor față de mine.

Gata, capul sus și aștept părerile voastre.

Despre sinceritate si altele (ganduri nocturne)

Toti asteptam ca oamenii sa ofere si sa fie sinceri, dar se pare ca in ziua de azi sinceritatea, integritatea, pasiunea si daruinta sunt depasite. Eu unul cel putin asta simt. De ce? Pentru ca mereu ofer mai mult decat se asteapta oamenii si cum mai spuneam cu ceva vreme in urma, ei au impresia ca nu mai au loc de dat si in loc sa ia si sa dea inapoi (daca se cuvine), pleaca si astfel iti dau impresia ca nu le pasa (dar nici nu spun daca le pasa sa nu).

Totodata multi nu inteleg de ce tot spun de sinceritate, de ce vreau sa fiu mereu sincer/integru. Raspunsul e simplu: imi pare cea mai simpla si eficienta metoda de a comunica. Nu vreau sa ma complic in tot felul de explicatii care sa mascheze adevarul, nu, e mai simplu sa spui totul in fata, sincer.

Honesty

Pana la urma ma intristez cand vad cata ura, nepasare, resentimente si ciuda este prezenta mereu peste tot. Multi sunt invidiosi pe ce au altii si atunci incearca sa ia, sa posede si ei ceea ce au altii, fara a le pasa de consecinte, fara a se gandi daca e corect sa ia, fara a se gandi ca isi fac in primul rand rau lor si nu doar celorlalti.

Pacat, lumea si viata ar fi mult mai frumoase daca am fi sinceri, daca am invata si sa cedam, daca am invata sa oferim fara sa cerem, sa cerem atunci cand ne este cuvenit, daca am respecta oamenii din jurul nostru si nu in ultimul rand daca ne-am respecta pe noi insine.

Imi pare extrem de rau ca uneori nu pot sa exprim tot ce gandesc si mai ales nu-mi place si imi pare si mai rau modul in care s-au degradat valorile morale in societatea de azi. Da, inca visez la o socitetate perfecta, una unde toti fac ceea ce ii pasioneaza, unde banii nu exista si unde sufletul si mintea oamenilor sunt libere 100%, evident fara lucrurile rele, adica asa, un fel de Rai pe pamant.

Da, acestea sunt ganduri nocturne ce de multe ori ma framanta.

Ce ii lipseste Romaniei

De ceva timp tot aman sa scriu despre acel lucru care ne lipseste in Romania, acel lucru care ar schimba complet tara si chiar oamenii. Am amanat din mai multe motive, unul fiind acela ca de multe ori se intampla, din pacate, ca nici eu sa nu aplic ceea ce urmeaza sa va spun.

In Romania si in principal romanilor le lipseste acest lucru extrem de important deoarece nu este oferit, iar daca il oferi multi se uita extrem de ciudat, chiar mai ciudat decat daca il ceri.

Si care este acest lucru?

Respect!

Ne lipseste respectul in tot ceea ce facem, in interactiunile cu alti oameni, in comunicare, etc.

respect

Sursa foto.

Hai ca am sa va dau cateva exemple ca sa intelegeti de ce oferind respect am ajunge sa devenim una din cele mai bune tari.

Daca elevii ar respecta profesorii, atunci ar face temele, ar invata si ar lua aminte la tot ce acestia incearca sa le transmita. In aceeasi masura, profesorii ar trebui sa respecte nu doar elevii ci si meseria lor, astfel s-ar crea un cerc al respectului care ar creste valoarea scolilor, liceelor, facultatilor, s.a.m.d.

Daca politicienii (nu puteam sa stau departe de politica), ar respecta cetatenii, nu ar mai acorda licitatii, proiecte, etc. cu dedicatie unor rude, prieteni, s.a.m.d. si astfel am avea drumuri bune, legi corecte, taxe de bun simt, si lista poate continua. La fel, cetatenii ar trebui sa respecte politicienii (pe cei ce merita) si astfel le-ar oferi suport atunci cand ar incerca sa promoveze o lege sau un proiect care intampina opozitie.

Daca soferii, pietonii si toti ceilalti participanti in trafic ar respecta, nu doar regulile din trafic ci ar dovedi respect fata de ceilalti participanti in trafic, atunci ar fi mai putine accidente, mai putine ambuteiaje si totul a fi mai fluent, mai cursiv, mai eficient.

Daca oamenii s-ar respecta intre ei si mereu ar spune lucrurilor pe nume, daca ar fi sinceri, sinceritatea derivata din respect, atunci am comunica mai eficient si astfel nu ar mai exista atatea certuri, discutii in contradictoriu. Daca ar fi respect in comunicare atunci am avea rabdare sa ascultam interlocutorii, sa le raspundem frumos, coerent si argumentat.

As putea continua cu o multime de astfel de exemple, dar ma opresc aici deoarece am dorit doar sa subliniez ce inseamna sa avem respectul la baza tuturor lucrurilor. Prin respect putem ajunge departe si putem schimba multe lucruri.

Da, cred ca asta lipseste in ziua de azi Romaniei, respectul. Hai sa incepem sa-l demonstram, sa il cultivam si sa facem o schimbare.

Pentru Arad!

Gata, a venit momentul sa imi spun pasul, sa ma fac auzit si sa iau atitudine.

Am tot stat si am privit felul in care se deruleaza promovarea (tarzie, la cateva luni bune dupa ce alte orase candidate au pornit) pentru candidatura Aradului la titlul de Capitala Culturala Europeana in anul 2021.

Regret faptul ca dupa ce am discutat cu cei ce se ocupa de strategia pentru candidatura, nu am reusit sa particip la conferinta ce a avut loc acum cateva luni, chiar imi doream sa iau parte, dar totusi, in mijlocul unei saptamani de lucru, nu am reusit sa particip si cred ca au fost multi care, la fel, nu au ajuns. Era mai bine sa fie organizata intr-un sfarsit de saptamana.

Am tot amanat sa scriu, sa imi manifest frustrarea si mi-am tot propus sa am intai o discutie cu cei din asociatia ce a luat fiinta (e deja facuta sau inca se asteapta actele?), o discutie in care sa ofer voluntar, gratis, din timpul si experienta mea pentru a ajuta ca imaginea Aradului sa nu fie luata in deradere, sa nu fie batjocorita si eu sa pot cu adevarat sa spun ca sunt “Mandru ca-s Aradean” atunci cand vom castiga titlul. Cum tot nu s-a aratat, poate si din cauza faptului ca de fiecare data cand imi doream sa prind pe unul din membrii asociatiei, dupa un eveniment la care participam impreuna, ca un facut, de fiecare data, la final nu-i intalneam.

Revin la subiectul principal: am mai spus ca Aradul are oameni minunati, are oameni pasionati si vreau sa cred ca eu fac parte din aceste categorii. De aceea am spus public pe Facebook, si cred ca si pe alte cai, faptul ca sunt dispus sa vin si sa ajut, sa fac gratuit munca ce in mod normal e platita bine.

Am spus acest lucru deoarece nu-mi place sa vad ca asa ceva ne reprezinta pe noi, aradenii:

Screen Shot 2014-05-19 at 21.16.18

Screen Shot 2014-05-19 at 21.17.23

Adica culoarea mov sa ne reprezinte la Bruxelles? Cultura noastra se reduce la sunca, carnati, branza, ceapa si la cateva fotografii ce au fost facute fara a arata cladiri de marca ale Aradului? Sa imi fie cu iertare, dar dintre toate fotografiile ce au fost “modificate” cu fetele vizitatorilor doar una sau maxim doua aveau in spate o cladire de importanta culturala, restul, pe locomotiva din fata Garii, intre linii de tramvai, acum zau asa!

Ma bucur de faptul ca suporterii UTA au luat atitudine si au lansat o imagine care sa ne reprezinte.

Aradul e alb-rosu

Imi cer scuze, nu vreau sa supar pe nimeni, nu vreau sa arat cu degetul (si eu gresesc si eu mai o dau in bara, e normal, nimeni nu e perfect), dar atunci cand iei culorile unui oras contracandidat, atunci cand invitatia la o competitie de talie europeana e facuta in Word … ei, atunci ma simt prost si ma revolt.

De fapt, daca stau si ma gandesc bine, vreau sa se supere, vreau sa sara pe mine si sa-mi arate ce nu fac bine. De ce? Simplu: eu voi invata din greselile mele, si vreau sa cresc, sa ma dezvolt, sa devin mai bun, iar ei, sper ca intr-un final imi vor asculta astfel sfatul, vor lua aminte la ceea ce se poate face cu bani putini, chiar gratis (a se vedea evenimentele ce le organizez alaturi de oamenii minunati ce ma inconjoara), vreau sa se supere si sa realizeze ca se poate forma o echipa buna, o echipa care sa vina si sa faca diferenta, sa ajute Aradul in a deveni Capitala Culturala European in 2021.

Hai sa facem diferenta si hai sa nu lasam mediocritatea, lipsa de interes si mai ales lipsa PASIUNII si a IUBIRII fata de orasul nostru, fata de Arad.

Asa ca vreau sa formez un grup de oameni din PR, bloggeri, activisti si formatori de opinie, pentru a pregati o strategie, o imagine si o solutie care chiar sa ofere sanse orasului nostru in competitie.

Cine vrea, hai alaturi de mine, hai sa facem treaba Pentru Arad!

Ca pe o sarma

Viata este frumoasa, spunea cineva. Da, viata este frumoasta atunci cand esti fericit, dar ce te faci cand esti nefericit? Ei, eu unul am descoperit ceva, nu e secret si nu cred ca e o minune ce am descoperit si nici nu cred ca rezolva problemele oamenilor.

Am descoperit ca atunci cand iti gasesti echilibrul, atat interior cat si cel exterior, cand stii ca orice persoana, indiferent cat de trista e, poate sa rada, sa se bucure si va ajunge ca la un moment dat sa zambeasca, asa cum fac eu acum, doar gandindu-se ca vin momentele bune.

Cu totii trecem prin viata ca si mergand pe o sarma, trebuie sa ne mentinem echilibrul si sa mergem pentru ca altfel riscam sa cadem. Avantajul mare este ca sper deosebire de circari, noi daca am cazut, ne putem ridica, ne scuturam de praf si pornim din nou la drum.

Mergand pe sarma

Am vazut oameni si oameni, am cunoscut oameni care nu au nici cea ma vaga idee asupra modului in care poti ajunge sa devii o persoana echilibrata, sunt foarte frumosi pe exterior, dar pe interior sunt mancati de invidie, de remuscari sau alte cele. Ei pentru acesti oameni sfatul meu este sa incerce sa faca o reflexoterapie, sa mearga la un spa, sa alerge, sa se plimbe prin padure, sa se plimbe pur si simplu printr-un parc, sa faca ceva relaxant, sa uite de toate cele si pentru cateva minute macar sa lase toate grijile deoparte.

Am intalnit in viata oameni care aveau un suflet asa de frumos, mai ca nu radia linistea si bunatatea din ei. Toti mi-au spus cam acelasi lucru, lasa grijile deoparte si atunci o sa gasesti linistea, echilibrul interior.

Problemele materiale, sentimentale si de sanatate sunt cele ce ne strica echilibrul atat cel exterior cat si cel interior. E normal sa ne ingrijoram pentru diverse lucruri, dar nu sa ne framantam in permanenta. Trebuie sa depunem efort pentru a ajunge unde ne dorim, dar sa nu exageram.

Momentul in care eu am reusit sa gasesc prima data echilibrul intre frumusetea interioara si cea exterioara a fost in urma cu cativa ani, atunci cand am trecut printr-o perioada mai neagra, cand s-au strans o multime de probleme de tot felul si cand mai ca nu am dat in depresie. Atunci cineva mi-a spus: nu-ti fa griji, toate vor trece si peste cativa ani nu o sa-ti vina sa crezi ce vei realiza si cand ai sa iti amintesti de momentul asta o sa imi multumesti. Da, acum ii multumesc.

Dupa discutia ce am avut-o am decis: nu ma las batut, am inceput sa citesc mai mult, am iesit in oras cu prietenii si am inceput sa fac miscare. Toate acestea m-au ajutat si astfel am ajuns din nou pe sarma, am gasit puterea sa ma ridic si sa-mi regasesc frumusetea interioara, ba chiar si cea exterioara caci atunci am slabit de la 120-125 kg la cele 105 kg pe care le posed momentan.

Asadar, pentru a-ti gasi echilibrul si frumusetea interioara si exterioara, descopera-ti pasiunile, concentreaza-te pe ele si elibereaza-ti mintea de toate cele printr-o plimbare, sincer pe mine m-a ajutat, nu bag mana in foc ca va ajuta pe toata lumea, da’ noah, de ce sa nu impartasesc?

Chiar, voi cum va mentineti echilibrul?

Avand in vedere ca Centrul Shakti a lansat aceasta provocare de a povesti despre echilibrul frumusetii interioare si exterioare, nu va mira sa va spun ca este parte din probele Super Blog Spring 2014. Cu toate astea, eu mereu am crezut ca frumusetea interioara conteaza mult, spre surprinderea mea am avut dreptate doar partial, dar despre asta poate cu o alta ocazie.

Sursa foto.

Supravietuim?

Fiind foarte mult pe drumuri, se intampla sa cad pe ganduri si sa rasucesc diverse idei pe toate fetele. Intr-o calatorie, de curand, am analizat astfel o idee care nu cred ca pe multi oameni ii atrage sau intereseaza: am supravietui noi ca si civilizatie?

Umanitatea, ca si civilizatie, a evoluat in ultimii 10.000 de ani intr-un ritm exponential, am ajuns de la pesteri sa locuim in zgarie nori, sa comunicam aproape instant in orice colt al lumii, am ajuns pe Luna, am trimis roboti pe Marte, ne uitam la stele atat cu ochiul liber cat si cu telescoape extrem de performante, ascultam undele radio ce sosesc din spatiu, etc.

Avem dorinta de a cunoaste cat mai multe despre noi, planetele din sistemul nostru solar, galaxia si universul, dar cu toate astea, ne ucidem intre noi, ne certam asupra religiilor, teritoriilor tarilor, asupra fapului ca femeile nu sunt egale cu barbatii, ca bogatii au mai multe drepturi ca saracii, etc. De ce nu gandim pe termen indelungat? De ce ne agatam prea mult in “carpe diem”?

Cracked Planet
Imaginea.

Sunt multi parinti care spun ca nu ar vrea ca ai lor copii sa traiasca intr-o lume poluata, dar aceeasi parinti conduc masini ce polueaza de 10 ori mai mult decat mersul pe bicicleta sau folosirea miloacelor de transport in comun. Recunoasteti, suntem cam ipocriti cand vine vorba de viitor, de ce am face pt. copii nostri dar cu toate astea, nu evoluam in directia aceasta.

Ne luptam pentru resusrele naturale ale planetei, facem rezerve, s.a.m.d. dar nu ne obosim sa facem cu adevarat acel efort care sa faca diferenta si sa ne duca intr-o era in care sa nu ajungem sa epuizam aceste resurse.

Statele, tarile, institutiile, toate acestea ar trebui sa ne ajute pe noi, oamenii, sa traim mai bine, sa avem un viitor mai bun pentru familiile noastre, chiar se intampla asta?

Va spun sincer, am impresia ca daca nu vom incepe sa facem pasi seriosi spre directia globalizarii, spre directia unei paci mondiale, a unui echilibru al puterii cat mai bun, riscam ca in maxim 1.000 ani sa fim in pragul extinctiei, sau cine stie, sa distrugem complet planeta.

Arrival of a new planet
Imaginea.

Imi este teama de faptul ca daca nu se incep studii si nu se cauta solutii pentru a coloniza alte planete, omenirea se va autodistruge in cateva milenii. Exista oare sanse sa o salvam? Suntem in stare sa ne unim ca si umanitate si sa ducem la bun sfarsit asa o provocare? Suntem sortiti extinctiei sau distrugerii? Supravietuim?

Imi doresc

Imi doresc o ea.

Imi doresc o ea ca si prima, ca cea care mi-a rapit inima pentru prima data, dar sa nu fie ca ea caci ea mi-a frant-o pentru prima data.

Imi doresc o ea ca si a doua iubire, cu aceeasi privire patrunzatoare, cu acelasi suras, cu aceeasi atitudine “cool”, dar nu la fel de insistenta cand ma priveste daca am gresit, sa nu aiba acelasi suras care ascunde dureri, iar “cool”-ul sa nu fie exagerat de “cool”.

Imi doresc o ea ca si cea de a treia femeie din viata mea, extrem de determinata, puternica si cu un caracter unic, dar nu atat de determinata incat sa ignore micile placeri, nu atat de puternica incat sa nu-mi planga pe umar sau sa-mi ceara ajutorul, si cu un caracter puternic, prea puternic astfel ca nu intelegea compasiunea si sa-i lipseasca flexibilitatea.

Imi doresc o ea unica, atat de unica ca toate cele de pana acum, asa cum nu a fost niciuna, dar cum au fost toate.

Imi doresc o ea, a mea, doar a mea si promit ca o voi respecta, iubi si alinta asa cum e ea, cu plusuri si minusuri, asa cum am facut pana acum cu fiecare.

Imi doresc o ea alaturi de care sa vad ca sunt plin de defecte, sa vad ca nici ea nu e perfecta si sa vad ca impreuna putem fi noi, doi, plini de defecte, perfecti unul pentru altul si la fel de nebuni pe cat ne crede lumea.

Imi doresc o ea, pe EA.

Totul Cloud?

Cum e sa ai totul in Cloud? Cum e sa poti accesa tot ce iti doresti in orice moment, sa ai back-up permanent si sa ai toate informatiile necesare accesibile de pe orice device?

Cum a fost inainte de clud? Cand trebuia sa umblam cu CD-uri, DVD-uri, stick-uri USB, etc. cand trebuia sa stai minute bune sa transferi datele inainte de a le putea accesa in conditii optime. Acele zile au inceput sa dispara.

Tot mai multe afaceri, cafenele, spatii publice, spatii private, locuinte, etc. au in acest moment acces la Internet, si implicit la datele stocate in cloud. Dar sunt ele in siguranta? Sunt ele izolate de ochiii NSA-ului, al FBI-ului, SRI-ului (ca sa vorbim si local), etc.? Sunt ele chiar private? Sau sunt accesibile oricui care are cheia la servere, sunt accesibile de un hacker care ar trece de securitatea serverelor? Chiar te simti linistit ca toate datele tale sunt in siguranta in cloud?

Cloud
Sursa foto.

Multi nu stiu ca Yahoo, Hotmail, Gmail, etc. tin toate acele e-mail-uri pe serverele lor de ani de zile si sunt la fel de accesibile ca orice alte date ce le incarcam in cloud. Asa ca, daca pana acum ai lasat pe mana lor mail-uri cu miile, de ce nu ai lasa si alte date? Evident sunt aceea care au serverele lor private, dar din nou multi nu stiu ca acele servere pot fi hostate virtual pe servere mai mari de la companii ce pun in co-hosting intr-un hub principal, un server cu spatiu de stocare mare si performante peste medie.

Asadar, te simti in siguranta sa ai informatiile tale in cloud sau iti doresti sa le ai in sigruanta la tine pe calculator, pe un hard extern sau esti mai old-fashion si mergi inca pe CD-uri DVD-uri?

Cum e cu iubirea?

Cu toții visam la iubirea ca in povesti, la o viața ca in filme, la familie, copii, etc. Dar ne este oare dat la toți sa o avem?

De multe ori ma surprind ca fara sa-mi dau seama zambesc, dar zambesc amar cand gandurile imi aluneca si imi imaginez o viata de familie, cand incerc sa-mi imaginez langa mine o sotie care sa-si puna capul pe umarul meu si sa zambeasca si ea in timp ce ne uitam la copiii nostri care alearga intr-un luminis.

Am vazut multi oameni care se casatoresc, au copii, incep viata de familie si ulterior parca dispar, parca se pierd in visele unei alte vieti, intr-o alta realitate. Ii vad cum incep sa se indeparteze de familie, de sot/ie, de copii si ii vad cum incearca sa re/traiasca unele momente ce le considera ca fiind de liberate.

Am vazut oameni care dupa 30-40 ani de casnicie, avand nepoti, au decis sa doarma in camere separate, sa se imparta cu banii separat, dar care au ramas impreuna si au pastrat imaginea de dragul nepotilor. De dragul nepotilor au facut mult mai multe decat te-ai astepta de la astfel de oameni.

Am vazut oameni care dupa 10 ani de casnicie au decis ca persoana de langa ei nu le mai acorda aceeasi atentie si atunci, fara sa se gandeasca de unde vine acel comportament, au decis ca trebuie sa plece. Si au plecat fara sa se gandeasca ce lasa in urma.

Am vazut oameni care au avut impresia ca dupa cateva luni cunosc o persoana suficient de bine incat sa ia decizii in locul acelei persoane. Au luat decizia si si-au vazut de viata lor, fara sa consulte, fara sa se gandeasca la efecte si fara sa le pese de modul in care au facut-o.

Si acum va intreb, sunt acesti oameni egoisti? Sunt cei lasati altruisti?

Zambesc si ma intreb daca intradevar cei ce posteaza pe Facebook/Twitter/Pinterest/Instagram/etc. astfel de poze, ca cele de mai jos, de cate ori au pus capat unei relatii, in modul cel mai egoist posibil, gandindu-se ca partenerul/partenera nu mai simte nimic pt. ei. De cate ori au luat decizii fara a consulta, fara a incerca sa repare asa cum in poze spun?

Seeing old couples

20

Pana la urma, ma bucur cand vad acei oameni complet deosebiti din preajma mea, acei oameni care imi dau speranta ca inca mai exista acea iubire frumoasa, acea iubire ca in filme, ca in carti si acea iubire in care ii vei vedea peste ani si ani, batrani fiind, mergand pe strada, mana in mana, zambind, nu doar cu fata, ci si cu sufletul. Vreau mai multi astfel de oameni in jurul meu, si vreau sa fiu si eu unul ca ei, atunci cand momentul e potrivit, si persoana potrivita imi va sta in brate si atunci voi putea sa spun: Sunt implinit.