Un gurmand – ep. 3 – Ema del Mar(e)

Episodul acesta din seria ”Un gurmand” este unul special. Special din mai multe motive: am ales să fiu însoțit de cineva și este prima dată când restaurantul vizitat este unul situat peste medie din punct de vedere al prețurilor practicate.

Având în vedere faptul că în luna februarie sunt două ocazii în care bărbații sunt oarecum constrânși în a face un gest mai special pentru partenerele lor, am decis să ies împreuna cu o prietenă în oraș și împreună să oferim părerile noastre pentru o locație care se dorește a fi mai deosebită.

Ema del Mar este un local care din start se prezintă ca fiind mai special, nu doar ca și amenajare (predomină albul mobilierului, accentuat de un crem deschis al pereților și contrastrând cu albastrul de pe banchete si scaune), dar și ca atmosfera (muzică relaxantă, în surdină, aer curat și un discret parfum ambiental).

Servirea este una din cele mai bune pe care le-am experimentat până acum în Arad, cu mici observații pe care nu am să le împărtășesc deoarece țin strict de propria perspectivă), promptă, discretă și deloc agasantă (cum se mai întâmplă în alte localuri mai de ”fițe”).

Mâncarea, ei, având în vedere specificul marin (maritim, pescăresc?) al localului este mai … ciudată, sau să îi spun altfel: specială.

Însoțit fiind de Emese (merci de ajutor 😀 ), am decis, după cam 10 minute de studiu al celor două pagini din meniu, astfel: Emese a ales ceva mai conservator: creveți, iar eu am zis că am să încerc ceva nou complet pentru mine: stridii.

IMG_0120

Dupa cum spuneam Emese a făcut o alegere mai conservatoare și astfel a primit 3 creveți prăjiți, însoțiți de un sos care ne-a părut amândorura ca fiind cumpărat și nu pregătit în bucătărie. Spun amândorura deoarece am gustat și eu din creveți (deh, curiozitatea și pofta au trebuit satisfăcute 😉 ).

IMG_0119

Aparent decizia mea a fost mai puțin inspirată din moment ce stridiile sunt practic o cantitate foarte mică și acest lucru pentru un gurmand e puțin cam neplăcut (norocul meu a fost faptul că fiind ziua bunicii și a tatalui meu știam că voi reuși să compensez ulterior acest minus). Stridiile au fost proaspete (se simțea mirosul de ocean, de apă sărată) și au părut a fi de o calitate superioara (nu mă pricep deloc la ele așa că să îmi fie cu iertare dacă gresesc). Un detaliu frumos a fost acela că mi-au fost prezentate 7 stridii din care am ales 3.

Am decis să continuăm cu câte un desert: Emese a mers, din nou mai conservator, pe un tiramisu, pe când eu am ales un fel de cremeș italian (millefoire, nu îmi amintesc exact numele). Desertul a fost bun, respectiv delicios.

IMG_0123

IMG_0122

Menționez faptul că în meniu erau și mâncăruri din carne de vită (cred ca vreo 4-5 variante), pe lângă câteva antreuri. Un mare, MARE, minus a fost faptul că nu se găsesc vinuri în meniul de băuturi.

IMG_0118

După aproximativ o oră pot spune că sunt impresionat plăcut și întradevăr Ema del Mar a reușit să mă convingă să nu dau cu strângere de inimă 130 lei pe o simplă masă. Da, este peste medie având în vedere faptul că majoritatea oamenilor încearcă să se încadreze în jurul sumei de 60-80 lei pentru o masă în doi în oraș.

Având în vedere faptul că urmează Sf. Valentin si Dragobetele, Ema del Mar este un local mai special unde merită experimentată o seară mai romantică în doi, dar unde ești dezavantajat de spațiul mic, iluminatul bun și prețurile peste medie. În schimb ești avantajat de: ambientul plăcut, muzică, faptul că sunt puțini clienți.

Așadar, pentru o ocazie mai specială, pentru o seara liniștită în doi, Ema del Mar este potrivit, dar ar fi bine să fi pregătit să treci de 150 lei lejer dacă comanzi ceva mai mult decât se vede în fotografii.

Nota din partea lui Emese este de 9,2, obținută astfel:
– atmosfera 9;
– mâncarea: pentru aspect 10, pentru gust 8;
– fumat 10 (nu se fumează și nici nu am văzut vreo scrumieră);
– servire 9.

Din punctul meu de vedere nota finala este 8,8, obținută astfel:
– atmosferă 9;
– mancarea: pentru aspect 9, pentru gust 8;
– fumat 10;
– servire 8 (sunt eu puțin mai pretențios și sunt mai greu de mulțumit când e vorba de servire).

Concluzia mea: un local elegant, peste medie, cu servire peste medie, mâncare bună și o atmosferă plăcută dar puțin cam în afara posibilităților majorității oamenilor. Perfect pentru o seară mai specială pentru cupluri.

No Comments

Leave a Comment

Please be polite. We appreciate that.
Your email address will not be published and required fields are marked

Connect with Facebook


*