Romanu' se face de ras si acasa

Azi am ajuns la concluzia ca noi romanii ne facem de ras si acasa.

Cum?

Eram cufundat in lectura unei carti in sala de asteptare a garii din Oradea, asteptand trenul cu vesnica sa intarziere, cand am fost abordat de un afro-american. Chucky Onyenobi e numele sau. A inceput prin a ma intreba daca ma deranjeaza, logic ca nu (cum sa ma deranjeze sa cunosc un om care vine dintr-o alta lume), asa ca i-am spun ca nu, nu ma deranjeaza de loc.

Incepe prin a-mi povesti ca este in Oradea ca si student la medicina. Dupa o scurta povestioara imi spune de ce a intrat in vorba cu mine: in Oradea este privit ca si un strain, complet ignorat sau privit ca si o curiozitate. Nu se poate integra de loc, colegii sai il trateaza de parca ar fi nespalat, strain si se feresc sa stea in preajma sa. Am ramas masca, si eu care credeam ca noi romanii suntem ospitalieri, uite, nu suntem. Chucky este surprins de felul in care se uita oamenii, de faptul ca nu este lasat sa socializeze cu colegi sai.

O poveste interesanta mi-a spus si legata de o colega de an, aceasta a ajuns sa lanseze zvonuri cum ca el ar fi gay (desi nu este) pentru simplul fapt ca el nu vrea sa fie cu ea intr-o relatie. Chucky era interesat doar de amicitie, nefiind atras de ea. I-am sugerat sa isi gaseasca o prietena, nu neaparat ca sa dovedeasca ca nu e gay, ci pentru a avea o persoana cu cine sa poata sa isi petreaca timpul linistit si in compania careia sa se simta bine.

Intr-in final a sosit trenul meu, nu am mai reusit sa aflu decat ca se intereseaza acum sa se mute intr-un alt oras, la o alta universitate daca lucrurile continua asa.

Pe final am reusit sa-i fac o poza rapida pentru a o posta alaturi de povestioara sa.

Ce credeti? Chiar asa suntem noi romanii?

No Comments

Leave a Comment

Please be polite. We appreciate that.
Your email address will not be published and required fields are marked

Connect with Facebook


*